Era undeva pe miercuri, eram la birou, plină de task-uri și de toane, când mi-a scris un băiat care chiar pe blogul acesta mă urmărește. Mi-a povestit că are un prieten care trebuie să își trimită fetița de sapte ani la un concurs pentru oameni mici mari și geniali, ceva internațioanal și departe de granița cu România. Fetița s-a calificat, e campioană pe România, doar că nu își permite să meargă mai departe. Că a apelat la o anumită instituție, i s-a sugerat inițial că ar primi sprijin, după care i s-a spus că nu sunt bani. Nu dau mai multe detalii pentru că e mult mai OK pentru cei implicați să păstrez confidențialitatea poveștii. Și pentru că oricum nu contează așa mult amănuntele, ci doar finalul. Mbuuuun.

Inițial, când am primit mesajul, m-am gândit, cu tot cu toane, că fix asta îmi mai lipsea într-o zi în care mi se părea că am 1000 de chestii de rezolvat. Minunat. 1001. Am răspuns frumos, dar în capul meu mormăiam că aștept și eu ziua când o să fiu vreun fermecător magnat care scoate instant sume mici și mari din buzuar. După care am uitat de poveste și m-am întors să rezolv ceva din celelalte 1000 de chestii. Asta până când soluționarea uneia dintre ele, cea mai importantă, a implicat ajutorul necondiționat al unor oameni pe care și eu îi iubesc necondiționat. Știu ei care, știu că așa e și la ce mă refer, iar nu contează detaliile. Cert e că cel mai important lucru pe acea zi ( și de fapt aflat în TOP 5 situații pe anul acesta până acum) s-a soluționat cu sprijunul unor oameni minunați, pe care mă bucur că îi am acolo. Iar mmmbun, mi s-a schimbat total energia și mi-au dispărut toanele.

Citește mai departe pe parfumdefemeie.ro