Nu știu încă dacă și cât de adevarată e filosofia cu reîncarnarea și cu luatul unei lecții neînvățate dintr-o viață în alta..Încă cercetez și asimilez teoria… Dar dacă e, cred ca eu în prima viață am tot fost alergată de strănepoți ai dinozaurilor și am murit de frică. Și după, cam în toate celelalte vieți, cineva mă alerga sau bântuia sau amenința sau ceva nasol și eu muream de frică. Şi tot așa, până când m-am născut Cristina-Maria in 1984 și am tot preluat și învățat frici….
Știu, copilaria e acea fereastră spre magie și iubire necondiționată! Chiar e! Dar tot eu ştiu, și nu doar eu, din păcate, ca primii ani reprezintă uşa pe care intră şi cele mai multe frici…
Dacă ai noroc, îți e frică doar de monstrul de sub pat și, când te faci mare, te prinzi că nu e nicio arătare sub salteaua ta! Ca norocul însă, vorba clujenilor, că eu nu prea cred în noroc, adică nu în conceptul general valabil. Lăsând gluma la o parte, că simt nevoia să fiu haioasă ca să nu se vadă că subiectul mă umple de temeri, mie mi-a fost frică de când ma știu.
AȘADAR, UNDE ÎNCEPE FRICA…-> citește mai departe materialul despre frică pe parfumdefemeie.ro