În calitate de mame, de soţii sau de simple partenere de cuplu, reprezentantele sexului slab sunt mai sensibile la detaliile care le pot afecta din exterior calitatea muncii, pe de-o parte, sau viaţa de familie, de cealaltă parte.
În aceste condiţii, apare necesitatea ca balanţa muncă – viaţă să rămână într-un echilibru care poate fi reglat cu uşurinţă, în funcţie de nevoile specifice pe care le are fiecare dintre voi. Prezentăm mai jos câteva sfaturi prin care cele două laturi esenţiale ale existenţei umane pot fi controlate astfel încât să nu se sufoce una pe cealaltă.
Vezi și Studiu: femeile, mai afectate decât bărbații în lupta cu tehnologia. Care este motivul
Evident, balanţa muncă – viaţă e afectată mai des atunci când atribuţiile de serviciu nu mai lasă loc de viaţă personală.
Primul pas pentru detensionarea situaţiei e conştientizarea problemei şi încercarea de eliberare din această menghină. În acest sens, de câştigat au cei care nu caută perfecţiunea şi care ştiu să spună „nu” (chiar şi prietenilor apropiaţi), adică evită să se încarce inutil cu lucruri stresante.
De asemenea, e esenţială stabilirea unor limite clare în relaţia profesională cu colegii sau cu şefii. Ne referim aici la orele din afara programului, care pot fi acaparate fără să vă daţi seama de emailuri sau de apeluri. Soluţia e tăierea din faşă a acestor obiceiuri nesănătoase pentru viaţa privată prin discuţii deschise cu cei care atentează la timpul vostru.
La sfârșitul fiecărei zile de lucru, faceți o scurtă evaluare asupra a ceea ce a fost bine și asupra lucrurilor care se pot îmbunătăți în perioada următoare. Această analiză vă va ajuta să vă stabiliți priorități și să nu folosiți timpul rezervat propriei persoane sau familiei pentru a vă gândi la treburile de serviciu.
De partea cealaltă a baricadei, balanța muncă – viață înseamnă folosirea inteligentă a timpului liber, astfel încât atribuțiile profesionale să nu devină primordiale. De exemplu, chiar dacă uneori vi se pare că ar trebui să stați câteva ore peste program, e mai bine să vă vedeți de programul dinainte stabilit. Per total, timpul rezervat propriei persoane înseamnă un plus de endorfine, adică acei hormoni ai fericirii de care aveți nevoie ca de aer.
Nu în ultimul rând, obișnuiți-vă să cereți ajutor. Tendința de a controla tot ceea ce se întâmplă în jur în viața personală poate fi estompată cu ajutorul unor persoane de încredere. De la caz la caz, există anumite lucruri mărunte care ar putea fi îndeplinite de altcineva și care v-ar lăsa mai mult timp pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu.