7 lectii de purtare pe care le poti invata de la copilul tau


Nu ai crezut niciodata ca un copil este un bun exemplu de conduita pentru tine? Ai privit mereu latura mai putin politicoasa a micutilor si ai observat doar momentele in care tipa, zgarie, rup sau lovesc? Copiii se pot transforma [...]


Nu ai crezut niciodata ca un copil este un bun exemplu de conduita pentru tine? Ai privit mereu latura mai putin politicoasa a micutilor si ai observat doar momentele in care tipa, zgarie, rup sau lovesc? Copiii se pot transforma intr-un exemplu pentru tine daca accepti sa privesti lucrurile dintr-o alta perspectiva.

Una dintre cele mai intelepte povesti cu mame si copiii este aceea in care o mamica isi bate copilul la cap sa se incalte mai repede. Nazdravanul refuza, isi face de lucru si ignora avertismentele mamei lui, concentrandu-se mai mult pe joaca si pe alte elemente din jur. Ajunsa la capatul puterilor, mamica ridica tonul la puiul ei, moment in care micutul ii ofera o replica de milioane: “Ai putea foarte bine sa spui TE ROG. Sunt si eu un om, da?”.

Ei bine, da. Micutul are dreptate. Copiii sunt mai perspicace decat am crede si avem o mutime de lucruri de invatat de la ei.

Iata de ce pot fi nazdravanii un exemplu de conduita pentru adulti:

1. Nu le este frica de contactul fizic

Cea mai mare parte a persoanelor adulte evita sa-si manifeste afectiunea de teama sa nu fie interpretate gresit. Fie ca nu vor sa para slabi, fie ca le este frica sa se arate vulnerabili, adultii par ca se transforma incetul cu incetul in niste blocuri de gheata la care poti ajunge foarte greu.

Copiii, in schimb, nu ezita sa ofere un pupic sau o imbratisare atunci cand simt nevoia sa faca acest lucru, iar manifestarea lor reuseste sa incalzeasca pana si cea mai insensibila fire.

2. Isi arata entuziasmul

Da, stim ce urmeaza sa ne spui: regulile de buna purtare nu permit oricui sa sara in sus de fericire in momentul in care lucrurile merg exact asa cum trebui.

Nu ti se pare insa amuzanta si eliberatoare aceasta libertate de exprimare a sentimentelor? Bucuria este si mai buna in momentul in care o poti impartasi celor din jur, asa ca nu ezita sa tipi cand reusesti sa obtii o noua performanta.

3. Isi aplauda reusitele

Nimic nu este mai adorabil decat un bebelus care aplauda imediat dupa ce reuseste sa faca ceva ce nu a mai facut pana in acel moment. Pentru un copil, chiar si un mic pas poate reprezenta o reusita imensa, iar mandria cu care isi aplauda propriul succes este extraordinara.

Ca adulti, ar trebui sa ne facem timp sa ne apreciem si sa ne oferim credit.

4. Nu le este frica sa adreseze intrebari

Uneori un copil intra in detalii personale sau vrea sa stie lucruri pe care un adult nu ar indrazni sa le cerceteze. Unul dintre cele mai mari avantaje pe care le au micutii este acela ca nimic nu le este interzis.

Pentru ei, rusinea este un termen necunoscut si nu accepta sa ramana nelamuriti. Adultii ar trebui sa ii ia drept exemplu.

5. Sunt sinceri

Copiii sunt de-o sinceritate rara si in preajma lor poti fi linistit: nu vor exista atitudini false sau opinii spuse doar de dragul de a face o impresie favorabila.

Daca adultii ar fi la fel de onesti ca cei mici, nu ar mai exista neintelegeri in lume.

6. Stiu sa accepte indrumarile

Te-ai gandit vreodata de cate ori pe zi aude un copil replici de tipul “Nu face acest lucru”, “Fa-l pe celalalt”, “Nu e bine asa!”? Cei mici nu numai ca accepta observatiile, dar le si iau in considerare. Tu cand ai acceptat ultima data indrumarile?

7. Traiesc momentul

In momentul in care un micut isi propune sa se joace, se joaca si-atat. Nu-l vei vedea niciodata cu trenuletul in fata, caietul de exercitii la matematica langa si teancul de hainute ordonate putin mai la stanga. Copiii stiu sa profite de fiecare moment in parte si sa se bucure de el exact asa cum e.

Acestea sunt doar o parte dintre elementele de conduita pe care le invata adultii de la cei mici. Tie ce lectie ti-a oferit copilul tau? Povesteste-ne in sectiunea de comentarii.

related posts

Modifică setările cookies