La fiecare 6 ore, un bebelus este parasit in maternitatile din Romania. Un spital din Targu Mures se lauda ca a gasit, totusi, o solutie, pentru a le speria pe mamele care planuiesc sa-si abandoneze pruncii.
Le fotografiaza la internare, iar femeile stiu ca vor putea fi gasite rapid de politie, daca fug din salon fara copil.
In Targu Mures exista doua maternitati de stat in care au fost abandonati, numai anul trecut, zeci de prunci. Directoarea uneia dintre unitati s-a gandit, la inceputul acestui an, sa aiba si fotografiile mamicilor, poate asa nu-si vor mai parasi bebelusii, scrie stirileprotv.ro.
Metoda, care se aplica deja de 6 luni, a dat roade: s-au inregistrat, pana acum, numai 5 cazuri de abandon, toate cu final fericit. Pruncii erau toti nascuti prematur, iar mamele s-au temut ca nu vor supravietui, asa ca i-au lasat in spital. Asistentii sociali insa au vorbit apoi cu ele si le-au convins ca bebelusii sunt perfect sanatosi. Iar mamele i-au acceptat.
80% dintre femeile care-si abandoneaza copiii nu sunt casatorite. Iar 60% dintre ele au pana in 20 de ani. Pe de alta parte – oficialii de la Protectia copilului spun ca birocratia pe care o presupune adoptia unui copil in Romania ii ingroapa si pe ei in hartii, iar fiecare zi in care bebelusul creste fara dragoste lasa urme greu de sters.
Anul trecut, in maternitatile din Romania au fost parasiti 1.450 de nou-nascuti. Iar anul acesta, numai in primele 3 luni – alti 400. Modelul gravidelor fotografiate va fi preluat si de alte maternitati din tara.