In Romania sunt in acest moment 40.000 de copii abandonati, care nu au cui sa spuna mama sau tata. Fetite parasite de parinti in maternitate de la nastere si baieti care sunt lasati de familie la casa de copii pentru ca acasa nu exista caldura, mancare sau o vorba buna si pentru ei.
Copii uneori aruncati la tomberon, in lacuri, oriunde, de catre adulti iresponsabili. Copii care ajung apoi sa creasca in centre de plasament, in dormitoare gigant, cu ingrijitoare care ii privesc cu ochii angajatului lasat cu inventar pe mana si griji pe cap. Copii apatici, cu cearcane, care plang des si se lipesc instant de orice strain care le trece pragul “casei”. Oricine poate fi mama. Oricine poate fi viitorul tata.
Si totusi, parintii visati nu vin niciodata sa-i ia definitiv intr-un camin adevarat. Fara ca micutii sa inteleaga de ce. De ce cresc asa, oricum, neingrijiti, neiubiti, neluati in seama, pana la varsta la care noi toti speram sa-i avem langa noi ca cetateni responsabili, adulti in devenire, cu dorinta de viitor stralucit. Nu tineri traumatizati de traiul in comun alaturi de alte sute de parasiti ca ei. Nu copii crescuti de un stat speriat de faima de tara a copiilor orfani si handicapati.
Stat care de 20 de ani nu a gasit puterea sa puna un punct final acestei probleme. Sa ajute copiii sa aiba cu adevarat o familie. Sa nu mai fie orfani, adoptabili, fara parinti, institutionalizati. Sa fie integrati in familii care ii doresc si ii cer, sa li se dea realmente o sansa la o viata adevarata si implinita.
Hibele actuale ale sistemului de adoptii romanesc fac ca mii de parinti sa sufere pentru ca nu pot sa adopte. Procedurile de adoptie dureaza ani, asistentii sociali care se ocupa sunt prea putini, demotivati, prinsi in capcana unui sistem ineficient care permite parintilor si rudelor pana la gradul IV, care si-au parasit, si-au maltratat, si au refuzat categoric copilul, sa aiba totusi drepturi asupra lui si sa fie obligatoriu si repetat intrebati daca nu cumva si-l doresc inapoi in casa in care nu l-au primit niciodata.
Legea nu face in asa fel incat suferinta copiilor sa fie crutata. Exista un singur tribunal al copilului in Romania, la Brasov, singurul care poate face ca un dosar de adoptie sa fie o prioritate rezolvabila in saptamani si nu un alt vraf de hartii asteptand sa fie judecat dupa alte si alte fapte de justitie in ani de zile.
Daca vrei si tu sa le dai o sansa copiilor orfani care spun “Vreau si eu parintii mei!”, fii alaturi de Stirile ProTV intr-o noua misiune.
Campania de responsabilitate sociala a Stirilor ProTV “Vreau si eu parintii mei!” isi propune sa puna un punct acestei probleme. Sa nu mai existe copii in centrele de plasament sau alte institutii gigant ale statului. Fiecare copil isi merita sansa lui la parinti, frati, bucurii si dragoste familiala. Te invitam sa semnezi petitia care cere ca legea actuala a adoptiilor din Romania sa fie modificata pentru urgentarea tuturor procedurilor care fac dintr-un numar de dosar, un copil intr-o familie adevarata.