Senatorii au facut un prim pas in favoarea copiilor care trebuie sa aiba si ei parintii lor. Alesii au modificat legea si au scurtat astfel perioada in care cei mici sunt declarati adoptabil.
In plus, romanii plecati in strainatate vor putea in sfarsit sa creasca un copil uitat, neglijat sau abandonat de cei care l-au adus pe lume. Legea trebuie sa treaca si de Camera Deputatilor.
Noua lege ii va ajuta pe copiii aflati in situatia Denisei, o fetita de 1 an si 5 luni care a fost abandonata pe malul Raului Somes, la 5 zile dupa nastere. Copila se afla in casa unei asistente maternale pentru ca mama nu a venit sa-si dea acordul in instanta la adoptie.
In schimb, daca parintii nu sunt identificati, in 30 de zile un copil va fi declarat adoptabil. Mai mult, cei mici vor putea fi adoptati si de romanii care lucreaza in strainatate.
Din pacate, noua lege nu modifica in niciun fel soarta copiilor mari, care sunt majoritari in sistem. 11.000 de suflete traiesc in acest moment in sistemul de protectie sociala si vor si ei parintii lor.
Ca sa-i ajute pe acesti copii, Stirile PRO TV au demarat campania “Vreau si eu parintii mei“. Autoritatile trebuie sa gaseasca solutii si pentru ei, astfel incat sa fie scosi din centrele de plasament si mutati intr-o familie, in care sa creasca armonios.