Lindsay Lohan obișnuia să fie una dintre tinerele problematice de la Hollywood. Actrița nu a ascuns faptul că este dependentă de droguri şi alcool, iar din cauza acestor vicii, a ajuns şi la închisoare. Totuși, acele vremuri par să fi apus. Lindsay s-a îndepărtat de viața de la Hollywood și de anturajul nociv şi își petrece acum timpul în Dubai și Grecia. Într-un interviu acordat recent presei de peste Ocean, actrița a declarat că, deși este singură, își dorește să adopte copii din Siria: “Am petrecut timpul cu refugiații sirieni din Turcia și m-au făcut să îmi dau seama cât de mult iubesc copiii. Vreau să îi salvez pe toți. Mi-ar plăcea să am doi sau patru copii”.
Actrița a mărturisit că nu are nevoie de un bărbat pentru a-și împlini visurile legate de viața personală și că se simte bine singură.
Lindsay a vorbit și despre faptul că nu mai locuiește în America: “Nu aș vrea să mă mai duc în America, dar mă duc atunci când am de lucru acolo și pentru a-mi vedea mama și sora, dar nu mai am de gând să mai locuiesc acolo”. Unul dintre motivele pentru care Lindsay a ales să plece din America a fost faptul că nu mai suporta să fie urmărită de paparazzi: “Obișnuiam să fac atacuri de panică din cauza lor”.
Lindsay și-a început carieră în 1996, pe când avea doar 10 ani, iar în prezent filmează pentru serialul Sick Note și face parte din distribuția horrorului “The Shadow Within”.