Fotbalistul a mers la vila artistei din Miami, însă lucrurile au degenerat rapid. Potrivit jurnalistei Veronica Bastos, citată de Mundo Deportivo, Gerard Pique s-ar fi luat la bătaie cu fostul său cumnat, Tonino Mebarak.
Shakira și Pique și-au reproșat mai multe lucruri, iar Tonino a sărit să-și apere sora.
„Poliția a trebuit să intervină pentru a opri această altercație, însă trebuie să lămurim că nu există un raport oficial al poliției cu privire la incidentul menționat”, a spus ziarista.
Nici una dintre părți nu a dorit să comenteze subiectul. De altfel, singurele imagini disponibile despre vizita catalanului la copiii săi au fost împărtășite pe rețelele de socializare de fanii care l-au recunoscut pe stradă.
Gerard Pique și Shakira s-au despărțit anul trecut după 12 ani de relație.
Fotbalistul este implicat într-o relație cu Clara Chia, tânăra despre care s-a scris că îi era amantă de mai mulți ani. Shakira și Pique au împreună doi băieți: Sasha și Milan.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images