Intr-un articol din "Daily Mail", intitulat "Sotia insarcinata a lui Alec Baldwin, Hilaria, posteaza pe Twitter despre Rachael Ray si cadouri aniversare in timpul inmormantarii lui James Gandolfini", jurnalistul George Stark a scris: "Feed-ul de social media al instructoarei de yoga insarcinate a fost plin de postari vesele in timp ce familia, prietenii si colegii starului din "The Sopranos" erau inmarmuriti de durere la o biserica catolica din New York".
Articolul a fost ilustrat cu screenshot-uri de pe pagina de Twitter a Hilariei, care demonstrau ca tweet-urile respective fusesera trimise "in timpul serviciului religios".
Conform publicatiei britanice, mesajele au inclus o cerere de idei pentru cadouri de aniversare a casniciei si informatii promotionale despre aparitia Hilariei la emisiunea "The Rachael Ray Show". Se pare ca a existat, totusi, insa si un tweet cu textul "Odihneste-te in pace, Jimmy".
Ca raspuns la atacul asupra sotiei sale, Alec Baldwin a scris si el pe Twitter joi seara "Cineva a scris ca sotia mea a postat pe Twitter de la o inmormantare. Dar nu este adevarat. O sa postez in schimb eu de la inmormantarea ta".
Cateva ore mai tarziu, Baldwin a revenit pe site-ul de socializare cu amenintari la adresa jurnalistului britanic: "George Stark, mincinos ordinar. O sa te nenorocesc", a scris el, punand un link la articolul in care sotia lui este atacata.
"O sa te gasesc, George Stark, ticalos toxic ce esti tu, si o sa te nenorocesc", a mai scris actorul.
Si Hilaria a apelat la Twitter pentru a se disculpa "Ca sa fim intelesi, nu sunt de acord cu aducerea telefoanelor la o inmormantare, n-am facut-o niciodata si n-o s-o fac niciodata".
Hilaria a revenit pentru a completa: "Nu stiu ce doare mai mult: oamenii care scriu minciuni rautacioase la intamplare despre tine sau cei care ii cred".
Reprezentantul lui Baldwin si al sotiei sale a explicat de ce s-a creat confuzia:
"Hilaria n-a avut telefonul cu ea in timpul slujbei si n-a trimis niciun tweet decat cand au plecat", a spus acesta pentru site-ul Gossip Cop. "Au stat la slujba cateva ore, dar ea e insarcinata in 7 luni si jumatate si a plecat pentru ca avea nevoie de apa. Apoi a dat re-tweet unor texte postate pe Twitter la ora inmnormantarii", a mai explicat purtatorul de cuvant confuzia in legatura cu ora postarilor.