Amber Heard contraatacă! Pentru că nu are bani să-i plătească lui Johnny Depp, continuă bătălia legală


Dacă prima rundă a fost câștigată de soțul ei, actrița are de gând să întoarcă lucrurile în favoarea sa.


După mai mult de două luni în care a fost arătată cu degetul și făcută mincinoasă, Amber Heard e hotărâtă, mai mult ca oricând, să-l facă pe fostul ei să plătească. Și asta nu doar pentru orgoliul său rănit, ci și pentru faptul că instanța a obligat-o să-i plătească acestuia o compensație de 10,35 de milioane de dolari pentru defăimare.

Cum rolul de victimă i se potrivește cel mai bine, Amber Heard s-a sfătuit cu avocata sa și a decis să meargă mai departe în instanță și să ceară, pe cale legală, rejudecarea cazului care, în primă instanță, a fost influențat de frenezia intensă și „dezechilibrată” din social media, net favorabilă fostului său soț.

Avocata lui Amber Heard, Elaine Bredehof, a descris acoperirea mediatică socială ca fiind „oribilă”, adăugând că se opune ca în sala de judecată să existe camere de luat vederi. „Este ca la Colosseumul roman, știți? Cum au privit întregul caz”, a spus ea.

Am fost împotriva camerelor de luat vederi în sala de judecată și am fost înregistrată cu acest lucru și am argumentat împotrivă, din cauza naturii sensibile a acestui caz. Dar a făcut din asta o grădină zoologică”.

Bredehoft a spus că, după verdict, Heard i-a spus că îi pare „atât de rău pentru toate femeile abuzate” și a afirmat că rezultatul a fost „un regres pentru toate femeile din sala de judecată și din afara acesteia”.

Avocata a mai spus că verdictul trimite un „mesaj oribil”. „Dacă nu scoți telefonul și nu-ți filmezi soțul sau partenerul tău de viață bătându-te, efectiv nu vei fi crezut”, a adăugat ea.

Amber face acest pas și pentru că este deranjată că judecătorul nu i-a permis să prezinte notițele terapeutului său, despre care crede că „ar fi făcut diferența în verdictul dat de jurați“.

Iar faptul că, mai nou, se zvonește că cei de la Disney îl curtează din nou pe Depp pentru un nou film cu Jack Sparrow, înaintându-i o ofertă de 300 de milioane de dolari, o face pe Heard să creadă că poate mușca și ea din acea felie. Sau, cel puțin, se poate răzbuna pentru aceste două luni de coșmar, în care „a fost demonizată de toată lumea“ și îi poate bloca acest contract.

Documentarul ”Johnny vs Amber - De la dragoste la ură” poate fi urmărit în exclusivitate pe VOYO. 

 

FOTO: Profimedia

  • Amber Heard contraatacă! Pentru că nu are bani să-i plătească lui Johnny Depp, continuă bătălia legală

related posts

Modifică setările cookies