Artista s-a operat de urgență săptămâna trecută, însă nu a dezvăluit nimănui ce probleme are. Miercuri, Antonia a reacționat pe Instagram, dezvăluind motivul pentru care și-a anulat concertul de la Constanța din 31 ianuarie.
„Am primit multe mesaje de la voi, în legătură cu operaţia mea. Mulţi dintre voi aţi fost curioşi şi, o parte dintre voi, chiar îngrijoraţi. Vreau să vă spun că sunt foarte bine. M-am operat la sâni”, a spus Antonia într-un InstaStory, fără a da detalii.
Artista s-a grăbit să-și anunțe fanii să nu o bombardeze cu mesaje de îngrijorare, fiindcă nu e cazul.
„Vă rog să nu-mi trimiteţi mesaje de genul: De ce? Nu aveai nevoie!, Aoleu, acum eşti nu ştiu cum, please! Sunt fată mare, ştiu de ce mi-am făcut operaţie. Mă simt foarte bine. Totul este în regulă, sunt foarte fericită. Aşa că, gata! Fără alte mesaje!”, a precizat Antonia.
Antonia și-a anulat un concert pentru a-și opera sânii
Cântăreața și-a anunțat fanii, în data de 30 ianuarie, că nu va ajunge la Constanța pentru concertul pe care îl avea programat aici. Atunci nu a dezvălit motivul, însă totul s-a lămurit acum.
„Regret că nu mă pot întâlni cu publicul din Constanța pe 31 ianuarie, așa cum era stabilit, însă operația prin care am trecut de curând nu îmi permite să urc pe scenă de data aceasta. Sper să ne vedem curând”, a fost mesajul transmis de Antonia.
Fotografii: Inquam Photos/@antonia
Vezi și VIDEO: Antonia si Alex Velea, interviu de 10