Nu mai este mult și cei doi îndrăgostiți vor deveni soț și soție. Antonia și Alex Velea vor spune cel mai important „da” din viața lor, în viitorul apropiat. Aceștia numără zilele până vor face pasul cel mare, dar, până atunci, mai au multe lucruri de pus la punct.

De curând, Antonia a mărturisit că a început să caute rochia de mireasă perfectă, doar că sunt multe modele care îi plac și încă nu s-a decis în ceea ce privește acest aspect extrem de important. Nunta va avea loc chiar anul acesta și trebuie ca totul să fie la superlativ.

„Suntem în stadiul în care trebuie să mă întâlnesc cu organizatorii de nuntă și să începem să organizăm. Nu știu absolut nimic. Am o grămadă de modele de rochie în telefon. 6.000 de stiluri, nu știu”, a dezvăluit Antonia, în cadrul unui podcast.

Cererea în căsătorie a avut loc în anul 2021, dar marele eveniment s-a lăsat așteptat destul de mult. În urmă cu ceva timp, în cadrul unei emisiuni televizate, Alex Velea a recunoscut că au fost nevoiți să schimbe, de câteva ori, data la care voiau să se căsătorească, deoarece au intervenit tot felul de probleme.

Pe lângă pandemie, ce le-a dat bătăi de cap au fost și locațiile pe care le găsiseră, deoarece nu au fost deloc așa cum și-au dorit. Cum nunta va fi unul dintre cele mai importante evenimente din viața lor, vor ca totul să fie așa cum și-au dorit, mai ales pentru că au trebuit să aștepte ca Antonia să divorțeze de fostul soț.

„Mie mi-ar plăcea ca Antonia să fie foarte relaxată și fericită, să nu fie stresată”, a declarat Alex Velea, la acea vreme.

 

Sursa foto: Instagram