Familia a căutat-o timp de 12 ore, fără niciun rezultat. Acum, Mona este bine sănătoasă, din nou acasă, iar Codin a scris pe Facebook povestea acesteia.
”Pe Mona, când plouă și tuna, o bag în casă căci este terifiata. Alaltăieri dimineață eu ma găseam tot la Viena și Mona de frica furtunii de afară a deschis ușa cu laba și a ieșit pe strada. Știu, Mona e un cățel ilogic dar pun asta pe seama bătrâneții.
Au urmat 12 ore în care toată familia mea și toți șoferii au cautat-o disperați. Nimic. Seara am postat și eu pe instastory doar (ca un dobitoc) și tot nimic.
A doua zi (adică ieri), la mai mult de 24 de ore de la dispariție am postat și pe Facebook adică fix acolo unde am eu comunitatea aia mișto care se agita, postează și shareuieste. Anunțul conținea de data aceasta și o recompensă de o mie de euro pentru cine mi-o găsește.
Dacă ați citit până aici e bine ca de aici începe filmul ăla cu Batman, Joker și Wonder Woman”, scris Codin Maticiuc pe Facebook.
”În 45 de minute, am primit un mesaj de la o doamnă polițist care o găsise pe stradă, chiar în apropiere de secția 2 poliție: Sorana Simion aka Wonder Woman. Doamna o predase pe Mona mea la ASPA (Autoritatea pentru supravegherea și protecția animalelor). Wonder Sorana după ce a închis telefonul cu mine a notificat ASPA (ei vor fi Batman în scenariul nostru) că proprietarul a fost identificat și ca va veni o doamnă (mama mea), împreună cu un șofer ca sa ia câinele.
Până s-a moșmondit mama să caute carnetul de sănătate al câinelui (știu, știu, suntem iresponsabili să avem câini fără cip) la sediul lui Batman s-a prezentat un băiat care a afirmat ca lucrează pentru mine și dacă cumva au găsit ei câinele meu. Joker!!!
Batman fiind informat de la Wonder Woman ca vine mama personal l-a alungat pe Joker de acolo.
La fața locului mama a găsit un ASPA total diferit de cum ni-l imaginam: curat și cu absolut toți cățeii de talie mica și neagresivi liberi prin curte.
Deznodământul a fost ca ASPA ne-a refuzat donația pe care am vrut s-o facem către ei. Ne-au rugat în schimb sa le promovam adopțiile. Am cautat ASPA pe google și am găsit un site foarte bine pus la punct iar la adopții efectiv o mie de filtre. Încercați, oameni buni. La ASPA câinii nu se omoară (da, am verificat) dar fără să îi ajutăm cu adopții le e foarte greu” mai scrie vedeta în continuarea poveștii.
Femeia care a găsit-o pe Mona nu a primit recompensa de 1000 de euro promisă.
”Am sunat-o pe Wonder Woman și i-am spus ca ea l l-a găsit, ea l-a dus la ASPA, ea m-a contactat, ea merita recompensa. Mi-a spus s-o pun în contul #spitalepublicedinbaniprivati din partea ei. Ce mai vreți? Ma înclin!”.