Evenimentul a avut loc la clubul Winner Sports patronat de fostul jucător Patrick Ciorcilă şi a beneficiat de sprijinul Federaţiei Române de Tenis, reprezentată chiar de preşedintele Ion Ţiriac.
Cum cunoscutul om de afaceri de 80 de ani e într-o relaţie de colaborare excelentă cu Simona Halep, aceasta din urmă a fost invitata specială a demonstraţiei din capitala Ardealului.
Entuziasmaţi şi emoţionaţi în acelaşi timp, aproximativ 300 de copii de toate vârstele au roit în jurul Simonei cu rachetele în mâini, Halep fiind ,,sufocată” practic de atenţia micuţilor.
Mulţi au dorit în special să se îmbrăţişeze cu fosta lideră mondială, iar alţii i-au dăruit flori constănţencei. ,,Şi eu am avut emoţii azi. Sper că toţi copiii s-au simţit la fel de bine cum m-am simţit eu alături de ei”, a declarat Simona Halep la final.
Cu ocazia prezenţei sale la Cluj-Napoca, Simona a primit din partea primarului Emil Boc (la rândul său un mare amator de tenis) titlul de cetăţean de onoare al oraşului. Tenismena s-a întors deja la Bucureşti, intrând în linie dreaptă cu pregătirea pentru Turneul Campioanelor, programat în China începând cu 27 octombrie.
Foto: Gettyimages
Vezi:: Kevin Hart este dat în judecată pentru 60 de milioane de dolari din cauza unei înregistrări XXX