Deși s-au cunoscut într-o perioadă destul de dificilă, George Burcea și Viviana au reușit să rămână împreună și, deja se gândesc la viitor. Glumă sau nu, recent actorul a cerut-o în căsătorie pe Instagram, dar răspunsul ei nu a fost cel așteptat.
“Tu știi prea bine răspunsul, dar nu o să-ți răspund în contextul ăsta, pentru că nu așa vreau să fiu cerută. Te rog să reconsideri tot momentul, întrebarea, tot. Vei primi cu siguranță un răspuns”, a spus frumoasa brunetă într-un InstaStory.
O altă întrebare a venit din partea unui internaut, iar Viviana a simțit momentul că este timpul să răspundă. “Este relația dintre tine și George afectată de fosta lui soție? Cum te simți?”, la care răspunsul ei fost: “E destul de dificil, recunosc. Nu o să mă mai ascund după deget. Nu voi intra în detalii deocamdată, dat tot ce pot să zic este că relația dintre mine și George este una foarte puternică. Merită orice sacrifiu, nu știam că viața mea va fi așa”.
Despre fetițele lui George Burcea, Viviana are numai cuvinte de laudă și spune că nu ratează nicio ocazie de a petrece timp cu ele. “Pe Ella și pe Clara le-am cunoscut acum jumătate de an. Totul a decurs extraordinar. Fetele îmi spun Vavi, este un sentiment extraordinar. Mă bucură tot ce se întâmplă”.
Sursă foto: Instagarm