Kim Kardashian are psoriazis de mai bine de un deceniu și, în ciuda tuturor banilor de care dispune, nu a reușit să găsească tratamentul care să o scape de această afecțiune. 

„Nu vreau să mint că nu este dureros. Nu știu ce a declanșat asta. Nu mi-am schimbat dieta. Am încercat absolut tot. Psoriazis e nașpa”¸a scris Kim Kardashian, pe contul ei de Instagram, alături de o fotografie cu piciorul său.

Mai mult decât atât, femeia de afaceri a mărturisit că, de obicei, erupțiile apar în partea de sus a coapsei, dar, de data aceasta, a trecut de genunchi, ceea ce înseamnă că „este timpul pentru a o rezolva”.

În urmă cu două săptămâni, în cadrul unui interviu, Kim Kardashian și-a prezentat biroul firmei, arătându-le internauților solarul pe care îl are. Aceștia nu au fost deloc mulțumiți și au declarat că nu a învățat nimic din cancerul de piele cu care sora ei, Khloe, s-a confruntat.

Cu toate acestea, Kim Kardashian a ținut să precizeze că nu folosește „prea des” solarul, ci doar atunci când erupțiile de psoriazis apar, deoarece o „ajută foarte mult”.

Nici mezina familiei, Kylie Jenner, nu a scăpat de criticile internauților. În urma apariției unui video needitat cu aceasta, fanii și nu numai au putut observa cum arată fața ei în realitate și au sesizat că nu este departe de perfecțiunea pe care o afișează în online.

Cei mai mulți au declarat că operațiile estetice excesive sunt vinovate pentru aspectul pe care tenul ei îl are, dar și că arată mult mai bătrână, deși are doar 26 de ani.

 

Sursa foto: Instagram