Ca să încapă în rochia de la MET Gala, Kim a renunțat pentru 3 săptămâni la carbohidrați și zahăr, lucru care i-a adus multe critici pe rețelele de socializare. Invitată într-o emisiune TV, Kim și-a justificat, din nou, opțiunea și a menționat că de atunci a slăbit și mai mult.
Sursa foto: Profimedia
“M-am gândit la rochie ca la un rol. Mi-am dorit foarte mult să port rochia, era foarte important pentru mine. De fapt, m-a învățat multe despre un stil de viață sănătos și de atunci am continuat a mănânc foarte sănătos. Am slăbit 9,5 kilograme în total. Am renunțat la zahar, la junk food, la prăjeli. Mi-a schimbat viața complet”, a spus Kim.
Pentru a-și etala noua siluetă de vis, Kim Kardashian și-a făcut apariția într-un top cu vedere la abdomen și leggings Balenciaga.
În emisiunea la care a fost invitată, Kim Kardashian a insistat că nu a stricat rochia lui Marilyn Monroe, așa cum s-a insinuat în ultima vreme.