“Îmi plac oamenii foarte mult şi îmi place să le descopăr poveştile. Cred că de asta trăim, să ne cunoaştem unii pe alţii, să învăţăm unii de la alţii.” Aşa declara Andreea Esca în propria emisiune de la Europa FM, când l-a avut invitat chiar pe soţul ei.
Iar pentru femeia specială care iubeşte oamenii şi îi vede ca pe cele mai frumoase poveşti şi ca pe cele mai bune canale de evoluţie personală, barbatul care i-a schimbat viaţa a trebuit să fie la fel de special. Alexandre Eram a venit în viaţa ei la o petrecere şi, deşi a durat ceva vreme până au devenit iubiţi, a făcut-o şi o face cea mai fericită.
Andreea şi Alexandre s-au căsătorit pe 29 aprilie 2000, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, iar părinţi spirituali le-au fost Ana şi George Copos. Câteva luni mai târziu s-a născut Alexia, iar mai apoi a urmat Aris, ambii aflaţi acum la vârsta adolescenţei.
O postare distribuită de Andreea Ioana (@andreeaesca) pe
Deşi au ales de multe ori să fie discreţi în privinţa relaţiei lor, au fost momente în care cei doi au arătat cât de mult se iubesc. Andreea i-a urat an de an “La mulţi ani” pe conturile ei de socializare, iar de ziua Franţei, alături de o fotografie cu Alexander foarte tânăr, a scris cea mai frumoasă declaraţie: “Pentru mine, Franţa eşti tu.”
O postare distribuită de Andreea Ioana (@andreeaesca) pe
De ziua Andreei, la emisiunea "La Radio cu Andreea Esca" de la Europa FM, invitat special a fost soţul ei. De fapt, aşa cum a spus chiar Alexandre, el e cel care s-a erijat în moderator şi Andreea a fost “invitat în propria emisiune.”
Pe parcursul întregului show, cei doi au glumit, s-au tachinat şi au arătat cât de mult se iubesc, fără a-şi face însă declaraţii măreţe, ci doar prin modul în care au comunicat unul cu altul.
Iată un schimb de replici de-a dreptul savuros între cei doi:
Andreea: “Nu ai văzut cât de mult îmi place să vorbesc? Eu pot să vorbesc într-una, să ştii...pot să îmi pun singură întrebările şi să şi răspund.
Alexander:Am vazut ca faci şi nişte conferinţe…ai fost de curând la Chişinău… ai stat trei ore jumătate fără să te opresc...
Andreea: Nu, păi eu mi-am dat seama, tu ai venit de fapt la radio ca să mă pârăşti lumii întregi, să spui of-ul tău; şi te-ai gândit să o faci de ziua mea, ca să fie complet; da, dragi ascultători, l-am făcut pe domnul Eram să mă aştepte trei ore şi jumătate pentru că m-am întâlnit cu nişte doamne foarte drăguţe din Chişinău, care aveau o conferinţă între femei şi aşa este când se întâlnesc femeile...vorbesc foarte mult despre diverse lucruri despre care bărbaţii nu înţeleg absolut nimic şi normal că s-a plictistit; următoarea întrebare.”
Alexander: “Nu, a fost trei ore jumătate şi a fost foarte plăcut, a fost foarte haios…”
Andreea: “Ce să zică şi el, vrea să ne vedem acasă; aş fi zis că vrea să îi dau de mâncare, dar nici măcar nu îi dau, deci nici nu e bună poanta asta...”
Mai mult, întrebată de soţul ei “care este rolul femeii în lumea aceasta?”, Andreea a dat un răspuns savuros: “Să chinuie bărbaţii...Pentru că lor le place, ai să râzi...”
Dacă vreţi să o vedeţi pe Andeea la fel de haioasă, puteţi urmări un video cu apariţia ei în " Las Fierbinţi":