Poza supremă! „Regina” Simona şi-a întâlnit „regele” la Paris


Simona Halep a avut parte de o seară specială la Paris, cu ocazia tragerii la sorţi a meciurilor de pe tablourile principale ale turneului de la Roland-Garros. 


Câştigătoare a ediţiei precedente, românca a avut ocazia să stea alături de cel supranumit „regele zgurii”, Rafael Nadal.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on

Dacă Halep a cucerit în 2018 primul său trofeu de Mare Şlem, spaniolul Nadal are nu mai puţin de 11 titluri la competiţia din capitala Franţei. „Trebuie să câştigi Roland Garros pentru a putea face o poză cu regele zgurii”, a scris Simona pe reţelele de socializare. 

Poza în care apare zâmbind alături de Rafa Nadal şi de cele două preţioase cupe rezervate învingătorilor la Roland-Garrros a fost catalogată de Halep drept „cea mai tare dintotdeauna”.

„Am jucat trei finale aici, iar cea din 2017 a fost dureros să o pierd. Dar anul trecut am avut cea mai frumoasă amintire atunci când am ridicat trofeul şi mi s-a cântat imnul pe această arenă pe care o iubesc”, le-a spus românca organizatorilor.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Simona_Halep_squad (@simona_halep_my_idol) on

Fiind o specialistă a jocului pe zgură, Simona Halep îşi poate asuma la rândul ei rolul de „regină” a acestei suprafeţe. De altfel, una dintre marile sale rivale din circuit, Karolina Pliskova, a avut o declaraţie măgulitoare în acest sens. „Nu cred că va fi cineva ca Nadal în tenisul feminin, dar Simona e jucătoarea care se apropie cel mai mult de el”, a spus cehoaica.

Ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros va debuta duminică, Simona Halep urmând să joace în primul tur contra unei australience de origine croată, Ajla Tomljanovic. Chiar dacă porneşte de pe locul trei în lume, tenismena noastră e cotată la casele de pariuri cu prima şansă la câştigarea trofeului.

  • Poza supremă! „Regina” Simona şi-a întâlnit „regele” la Paris

related posts

Modifică setările cookies