Simona Halep şi-a expus la Beijing ceasul de 40.000 de euro


Aflată în China pentru turneul de la Beijing, Simona Halep îmbină utilul cu plăcutul. Românca a participat duminică la petrecerea jucătoarelor, ocazie perfectă pentru a-şi etala ceasul primit cadou de la unul dintre principalii ei sponsori.


După excursia la Marele Zid de vineri, acolo unde a celebrat împreună cu apropiaţii împlinirea vârstei de 28 de ani, Simona a debutat cu o victorie lejeră la competiţia din China. Apoi, a răspuns pozitiv invitaţiei organizatorilor de a lua parte la un dineu alături de celelalte tenismene prezente la Beijing.

Dacă de obicei se îmbrăca în rochie la asemenea evenimente, constănţeanca a ales acum o ţinută mai casual. „Schimbare rapidă de outfit”, a menţionat pe Twitter recenta câştigătoare de la Wimbledon, care a optat pentru o bluză elegantă de culoare albă, accesorizată cu ceasul de la mâna stângă. 

Este vorba despre un preţios exemplar al producătorului elveţian Hublot, companie aflată pe lista de sponsori ai Simonei Halep. „Big Bang One Click Sapphire” se cheamă mai exact modelul pe care jucătoarea noastră l-a primit gratuit de la Hublot în urmă cu un an, preţul unui asemenea ceas cu diamante şi cristale fiind de minim 40.000 de euro.

Vezi: Interviuri exclusive despre febra Oscarurilor la Festivalul de Film Toronto

  • Simona Halep şi-a expus la Beijing ceasul de 40.000 de euro

related posts

Modifică setările cookies