Trofeu uriaş cucerit de Halep la Paris. Reacţia româncei şi cine i-a fost alături


Marţi seară, la Paris, Simona Halep a fost recompensată de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) cu titlul de campioană mondială a anului 2018. 


Jucătoarea noastră a urcat pe scena de premiere alături de nume mari din sportul alb, precum sârbul Novak Djokovic sau fosta tenismenă Gabriela Sabatini.

Deşi câştigătorii au fost stabiliţi la finalul anului trecut, oficialii ITF au decis ca laurii să fie acordaţi în cadrul unui dineu special, organizat abia acum, în timpul turneului de Mare Şlem de la Roland-Garros.

Citește și Simona Halep a pozat in Vogue. Cum arată în pictorialul celebrei reviste

Astfel, deşi în ziua următoare avea meci în sferturile de finală contra americancei Anisimova, Simona Halep a acceptat cu drag invitaţia organizatorilor. „Nu puteam să spun nu, chiar dacă trebuie să joc mâine. Întreaga mea muncă e răsplătită şi sunt fericită să fiu aici. Eu un trofeu foarte important pentru mine, unul de top, alături de primul titlu de Grand Slam şi de cel acordat pentru numărul 1 mondial”, a declarat Halep, care în 2018 a câştigat turneul de la Roland-Garros şi a fost mai mereu în poziţia de lideră mondială.

Simona Halep a fost însoţită la eveniment de o întreagă „armată” de apropiaţi, în frunte cu părinţii Stere şi Tania. De asemenea, alături de româncă au fost fratele ei împreună cu soţia acestuia, dar şi echipa de antrenori care o însoţeşte la Roland-Garros. Ca de obicei în ultima vreme, de lângă Simona Halep n-au lipsit omul de afaceri Ion Ţiriac şi de managerul Virginia Ruzici. De altfel, într-un mesaj postat pe Instagram, Halep le-a mulţumit tuturor acestora, precum şi numeroşilor ei fani din ţară şi din întreaga lume.

Singura absenţă de marcă a fost cea a australianului Darren Cahill, tehnicianul cu care Simona a cucerit planeta tenisului în 2018. „Încă o noapte pe care n-o voi uita niciodată. Darren n-a fost aici, dar el a avut o contribuţie mare la acest succes, aşa că îi mulţumesc din nou”, a menţionat constănţeanca.

Pe lângă Simona Halep, cele mai cunoscute nume care au primit premii au fost sârbul Novak Djokovic, campionul mondial din 2018 în circuitul masculin, şi Gabriela Sabatini (49 de ani), fosta mare tenismenă din Argentina fiind răsplătită pentru întreaga sa carieră, atât în tenis cât şi în afara terenului.

  • Trofeu uriaş cucerit de Halep la Paris. Reacţia româncei şi cine i-a fost alături

related posts

Modifică setările cookies