Victoria Beckham a fost dată în judecată de o fostă angajată, care declară s-a îmbolnăvit din cauza vedetei


O fostă angajată de la casa de modă a Victoriei Bevkham, pe nume Kristina Kubiliene, în vârstă de 54 de ani, o dă în judecată pe vedeta de la Spice Girls pentru cel puțin 75.000 de lire. Aceasta susține că a făcut tunel carpian din cauza turelor de 15 ore pe zi, șapte zile din șapte de tăiat material în continuu.


Aceasta mai susține că a fost lăsată într-o condiție groaznică, incapabilă să muncească, având nevoie de chirurgie pentru a putea să-și miște mâinile din nou după ore în șir de tăiat stofă la casa de modă.

În ciuda acestor acuzații, Beckham a respins toate acuzațiile de neglijență și a declar că Kubiliene nu a cerut ajutorul atunci când ridica rolele de stofă care cântăreau până la 15 kilograme, conform documentelor legale, scrie Daily Mail.

Victoria Beckham, mama a 4 copii și fondatoare a casei de modă ce-i poartă numele, susține că rapoartele medicale indică faptul că fosta sa angajată avea probleme cu mâinile cu doi ani înainte să lucreze pentru ea. 

La începutul acestui an, doamna Kubiliene a declarat că după opt ani de lucrat pentru casa de modă, aceasta de-abia mai poate deschide o poșetă.

Natasha Moyeed, avocat specializat în maladii din cadrul mediului industrial, este reprezentata legală pentru Kristina Kubiliene. Aceasta a declarat următoarele lucruri despre cazul clientei ei: "Kristina era specializată în tăiatul materialului după tipar, și era foarte bună în meseria ei, dar pentru că era foarte bună era pusă să era pusă să lucreze ore îndelungate cu stofe grele. Ultima oară când am văzut-o abia putea deschide o poșetă. Nu putea munci deloc și a trebuit să se opereze pentru a-și putea mișca din nou mâinile. Slujba ei implica ridicarea unor role de material ce cântăreau între 20 și 35 de kilograme, urmând a le desfășura și țintui în loc. Odată țintuite, aceasta micșora materialul cu un fier de câlcat industrial, care cântărea foarte mult, timp de 30 până la 60 de minute. Apoi aceasta tăia materialul conform tiparului, proces ce necesita multă forță și precizie, ce dura până la trei ore, depinzând de material. În mod normal lucra de la 10 dimineața până la șase seara, dar de două ori pe an timp de două săptămâni aceasta participa în săptămâna modei de la New York. Cu o lună înainte de evenient, programul ei era crescut la 15 ore pe zi, șapte zile pe săptămână, fără paze sau odihnă. În aceste perioade o dureau încheieturile atât de tare încât avea nevoie de analgezice pentru a putea lucra."

Avocata a mai spus că Victoria Beckham a eșuat în a implementa măsuri de protecție pentru angajați, pe termen lung.

Sursă foto: Shutterstock

Vezi și: INNA, Horia Brenciu, Jorge, Ana Morodan și Codin Maticiuc îți recomandă top trei destinații pe care trebuie neapărat să le vizitezi în România

  • Victoria Beckham a fost dată în judecată de o fostă angajată, care declară s-a îmbolnăvit din cauza vedetei

related posts

Modifică setările cookies