De la 7 dimineata plang in continuu si nu pot sa ma gandesc decat la ea. Multi spun poate ca de ce ma consum atata, la urma urmei e …”doar o pisica”. O pisica care mi-a facut viata mai frumoasa, care imi umplea casa, care dormea cu mine in pat, care era iubita de toata familia mea, care era un mare motiv de bucurie pentru mine.
Acum vreo doi ani, unei colege i-a murit pisica si nu intelegeam de ce face o drama din asta: venise imbracata in negru, avea ochii umflati si plangea….Ma intrebam eu pe vremea aia: “pentru o pisica?!” De ziua ei, colegii, stiind cat de mult si-a iubit pisicuta, i-au facut cadou o alta pisica si am inteles ca a iesit nasol. Nici asta nu am inteles atunci, dar acum mi se pare un lucru de bun simt. Ea isi iubea pisica ei, nu orice pisica. Acum absolut toata lumea cu care am vorbit se ofera sa imi aduca alta pisica. Eu o iubeam pe Tigruta mea.
Casa e asa de goala fara ea. Orice lucru din jur imi aminteste de ea. Pe covor torcea, pe canapea dormea, pe pomul din fata casei isi ascutea unghiile… nu o vad decat pe ea peste tot.
Am fost plecata o saptamana in concediu si am ajuns acasa la 7 dimineata. Micuta zacea fara viata in fata casei, muscata de cainii vagabonzi. Saracuta nu a mai avut timp sa sara gardul. De atunci nu mai sunt om. Plang in continuu si nu imi mai pot vedea de treaba mea, imi inchipui ce ar face ea acum, cum as mangaia-o pe spate cu forta, pentru ca nu era afectuoasa decat cand voia ea.
Cat timp am fost plecata m-am gandit non stop la ea, am mangaiat si am luat in brate toate pisicile pe care le-am intalnit in drum si de abia asteptam sa imi imbratisez si “Tigroaica”. Nu o sa o mai pot face niciodata. Tigruta mea nu mai e. Pentru mine este o pierdere imensa si o particica din sufletul meu s-a dus cu ea. O iubeam enorm.
