Cand eram mica, un vecin de bloc imi vana jucariile de parca el nu ar mai fi vazut in vata lui jocuri cu pioni, figurine Lego sau soldatei. Alea oricum ajunsesera la mine intamplator, cand musafirii mamei nu stiau ce sa-mi aduca (sau nici nu stiau daca ai mei au fetita sau baietel), asa ca nu le pretuiam prea tare, preferam papusile blonde si suple. Iar vecinul meu, avand munti de soldatei acasa, voia sa se joace numai cu ai mei. I-am daruit cativa, vazand cat sufera dupa ei, dar cum numai cei care ramaneau in posesia mea ramaneau interesanti, i-am frant fara sa vreau inima.
Acelasi vecin a cumparat masina visurilor sau, ma rog, a posibilitatilor lui, dar fericirea a durat numai o ora. Cam cat a trecut pana a aflat ca alt amic are o masina mai mare, mai rosie, mai rapida, mai ce vreti voi. Si de atunci il doare inima cand o parcheaza pe a lui langa a celuilalt, desi toata lumea ii spune ca invidia lui nu se justifica: masina cealalta costa cam la fel si face cam tot ce face a lui.
Cand ajungem la femei, situatia devina de-a dreptul trista. Si-a parasit iubita care astepta de la el déjà inelul de logodna, pentru ca s-a gandit ca isi poate gasi una mai frumoasa. Iar ea a plans cu lunile asteptand ca el sa-si vina in fire si sa se intoarca la ea. Aproape un an a trecut pana cand a renuntat sa mai spere si a acceptat sa iasa cu un alt tip. Evident, in lumina acestei noi situatii, amicul obsedat de jucariile altora si de masinile altora, a vazut-o pe fosta lui, actuala altcuiva, de zece ori mai frumoasa. Nici declaratiile lui de dragoste, nici scuzele, nici lacrimile nu au intors-o din drum pe fata. N-o fi fost ea destul de frumoasa pentru el, dar macar era desteapta. Iar el era un barbat foarte, foarte prost.