Prima oara cand m-am despartit de o prietena am simtit ca fac cel mai nefiresc lucru din lume. Dupa ani de zile in care ne-am facut confidente, ne-am certat si ne-am impacat, am decis ca nu ii pot ierta o greseala si am incetat sa o mai caut si sa ii raspund la telefoane. Nimeni nu intelegea cum putem sa nu mai fim brusc prietene. Cand le spuneam ca m-am suparat pe ea, toti credeau ca ne vom impaca si nu ma intelegeau ca pentru mine lucrurile s-au schimbat.
A durat un an ca ea sa inteleaga ca nu o mai pot trata ca pana atunci si ruptura s-a produs. De atunci nu mai putem vorbi decat despre vreme si alte banalitati, ca si cu vecinii cu care te intalnesti la lift si nu stii cum sa umpli timpul pana ajungi la etajul tau.
Daca as putea schimba trecutul, acum as prefera sa ma despart de ea mai elegant. Barbati cu care m-am vazut de trei ori la cafea au avut parte de mai mult tact din partea mea. Am fost o doamna cu mitocani care mi-au spus in fata ce vor de la mine - si nu era vorba de o apropiere sufleteasca! - , dar nu am reusit sa ii spun unei prietene ca increderea in ea a fost spulberata de-o minciuna si ca nu cred ca o mai pot privi la fel vreodata. Toata lumea ne invata sa ne purtam elegant cu cei cu care am impartit patul, dar nimeni nu se spune cum sa ne despartim cu decenta de cei carora le-am impartasit cele mai intime temeri.