Unul dintre cei mai amuzanti baieti pe care i-am cunoscut cand eram studenta avea o figura care l-ar fi facut bun pentru o comedie, dar nu una romantica, la care plangi cand Brad Pitt isi da seama ca e indragostit de Angelina Jolie. Adical ar fi fost bun pentru "Deuce Bigalow", nu pentru "Mr. & Mrs. Smith".
Sub fata "olimpic la informatica dependent de South Park si Star Trek" se ascundea chiar... un olimpic la informatica dependent de South Park si Star Trek. Si, cum eu aveam interese similare, desi el credea ca fac parte din Cercul Intangibil al Fetelor Frumoase, petreceam foarte mult timp impreuna. Ne jucam pe computer si ma invata si pe mine trucuri care ma faceau sa pierd mai demn, iar de la el am primul mouse optic "de firma". Uneori ne duceam sa mancam fast-food pana nu ne mai puteam ridica de la masa si, cand ne reveneam, ne mai comandam ceva. Odata, am stat 9 ore la Pizza Hut, timp in care am comandat de 4 ori. Am plecat ca se inchidea restaurantul, nu pentru ca n-am mai fi stat! Ne uitam la SF-uri vechi, in care efectele speciale nu erau speciale deloc, si faceam schimb de CD-uri cu muzica si filme piratate.
Ani de zile mi-a fost mai prieten decat toti prietenii mei la un loc si cu toate astea nu a crezut ca l-as putea placea vreodata, desi era prima persoana pe care o sunam cand mi se intampla ceva, fie de bine sau de rau. Momentul nostru a trecut si nu ne-am mai putut intoarce niciodata acolo, cand eu vedeam cine e el cu adevarat, iar el nu putea sa ma vada cu adevarat pe mine.