De ce uram barbatii gelosi


Dragi barbati, uram gelozia. Aproape la fel de mult cum uram infidelitatea si mult mai mult decat minciuna. Pentru ca atunci cand te insala, stii ce sa faci, iar cand te minte, te cam prinzi, dar cu gelozia problema e mult mai complicata. E ca si cum te-ar roade pantofii preferati: nu poti sa-i porti, dar nici sa renunti la ei nu te lasa inima.


Pai, cum sa te desparti de iubitul care pana la urma te iubeste atat de mult incat nu suporta sa te vada vorbind cu alt barbat nici macar cand e vorba de un vanzator la magazin? “De ce ii zambeai asa?!” Si cum sa ii spui adio cand vezi ca vrea sa faceti totul impreuna, inclusiv sa mergeti la cumparaturi, la sala si la serviciu – daca s-ar putea – ca sa te poata supraveghea? “Iei pranzul cu colegul tau de birou? Dar ala nu stie ca ai prieten?!” Si cum sa traiesti fara barbatul care ar fi vrut sa fie primul din viata ta si tocmai de-aia se supara pe tine pentru ca ai mai avut prieteni inainte sa va cunoasteti si se poarta de parca l-ai fi inselat cu nerusinare? “Si, spune-mi, ala era mai bun la pat?”

Cum sa te desparti de un astfel de barbat? Pai, pur si simplu. Pentru ca altfel vei ajunge sa crezi si tu ca esti usuratica pentru ca ai avut un iubit in liceu si unul in facultate! Sau ca flirtezi cu toti vanzatorii pe care ii intrebi unde e raftul cu ulei. Si te vei simti vinovata de cate ori te simti bine si el nu e langa tine.  

Noi, femeile, nu credem ca gelozia este sexy, cum nu credem nici ca o durere de masea este excitanta. Este mai degraba sufocanta, obositoare si am face orice ca sa scapam de ea. Asa ca, dragi barbati, relaxati-va. Un barbat sigur pe el face cat 100 de baietei slabi de inger. Si noi de unul si bun avem nevoie. 

related posts

Modifică setările cookies