Iubitul meu si mama mea


"Te uiti la mama ei si stii cum va arata iubita ta peste 25 de ani."  Asta spun barbatii despre noi! Dar inainte sa ne luam mamele la alergat prin parc, pentru a ne reprezenta viitorul cat mai bine, eu zic sa ne uitam si la ei. Pana la urma, noi cum ne dam seama cum se vor transforma iubitii nostri in timp? Culmea, tot cu ajutorul mamelor noastre ne putem forma o idee.


Cocosata, plangacioasa, pisaloaga si groaznic de bagacioasa: simtindu-se ca-n "Arunc-o pe mama din tren", numai ca era vorba de soacra, un tip a fugit de o femeie dupa cateva intalniri promitatoare si...  o confruntare descurajanta cu mama ei. Fata se lauda ca seama leit cu ma-sa, ca sunt ca surorile, ca au aceeasi fire si aceleasi gropite. Tocmai asta l-a speriat pe individ. 

Sa fim seriosi, cu 15 kilograme in plus, 10 implanturi dentare si 30 de ani mai tarziu, nici el nu urma sa fie la fel de simpatic, dar in felul lui avea dreptate. Sa ne privim parintii este un fel de a calatori in timp. Din pacate, este geul de calatorie dupa care faci o plangere la ANPC pentru ca nimic din sperantele tale si ce scria in brosura nu s-a verificat la fata locului. Dar oricat de dezamagitoare ar putea fi privirea spre spre noi insine, pana la urma corect este sa ne judecam dupa ce suntem acum, nu dupa ce am putea deveni. Si in cazul asta, tipul care a dat bir cu fugitii cand a dat de o viitoare soacra are o bila neagra.

Intotdeauna am spus ca dupa cum se poarta prietenul tau cu mama ta iti poti da seama daca e de pastrat sau nu. Cum va fi ca sot de cursa lunga barbatul care este dezgustat de orice femeie de peste 40 de ani care nu arata ca Mihaela Radulescu? Si cum te vei intelege tu cu el peste ani daca pe mama ta, cu care fie vorba intre noi, chiar semeni si nu ti-e rusine cu asta, o considera cea mai enervanta si plictisitoare persoana de pe pamant?

Pana la urma, tipa care a fost parasita din cauza mamei ei, Sperietoarea de Iubiti, a iesit in castig. Ba chiar ar trebui sa-si ia intotdeauna mama la prima intalnire: sa stie de la inceput cu cine are de-a face! Si sa stie si el ce-l asteapta.

related posts

Modifică setările cookies