Paranoia despre 5G - termenul folosit pentru a cincea generație de infrastructură a comunicațiilor wireless - a apărut acum câțiva ani, dar zilele acestea, când lumea întreagă se confruntă cu o pandemie, o farsă fără nicio susținere logică s-a răspândit, susținând că această tehnologie din spatele telefoanelor mobile ar fi, de fapt, cauza.
Citește și: Ce a prezis horoscopul chinezesc pentru anul 2020, anul Șobolanului de Metal. Ce ne așteaptă în continuare
Chiar zilele trecute, actorul Woody Harrelson a postat pe contul său de Instagram despre această teorie a conspirației: ”o mulțime de prieteni mi-au vorbit despre efectele negative ale 5G”. Joi, un turn 5G din Birmingham, Anglia, a luat foc după ce un grup local de Facebook a fost inundat cu comentarii anti 5G. Autoritățile cred că ar putea fi vorba de o problemă la sistemul electric, însă cauza incendiului este în continuare investigată.
5G a fost implementat în aproape 40 de țări din lume, începând cu China și Coreea de Sud până la Statele Unite.
Înainte de coronavirus, oamenii se temeau că 5G ar putea avea legătură cu riscul de a dezvolta cancer. Nu există dovezi care să susțină această temere, deși meteorologii cred că tehnologia poate afecta prognoza sateliților despre vreme, conform Huffington Post.
În ianuarie, au început să circule aceste zvonuri, conform cărora coronavirusul este o armă biologică, creată de guvernul chinez, ori este o parte a schemei de depopulare a planetei, pusă la cale de fostul CEO Microsoft Bill Gates.
Cele două teorii ale conspirației s-au unit în una singură, dând astfel naștere zvonului că 5G-ul are un scop malefic iar coronavirusul este o armă biologică.
Un video în care apare un presupus manager de la o companie de telefonie din Marea Britanie a devenit viral, acesta pretinzând că Covid-19 nu este o afecțiune cauzată de un virus ci mai degrabă de reacția sistemului imunitar al oamenilor la radiațiile 5G.
Cel mai distribuit video pe Facebook despre 5G a fost postat în iunie 2019 pe contul Yebo de pe YouTube, având 3,8 milioane de vizualizări. Se presupune că acest clip a fost ”scăpat” de un angajat care muncea la un turn celular 5G și care îi avertiza pe oameni despre pericolul acestei tehnologii. Alt clip, postat pe un canal verificat, Be Inspired, datează din mai 2019 și adună citate ale adeptului teoriei conspirației David Icke, care pretinde că 5G va cauza un dezastru ”mai mare decât Cernobîl”.
Foto: Getty
Vezi și: