La casa mea sunt, dar inca nu m-am casatorit, desi sunt intr-o relatie, iar copii nu am. Am un job, dar sper ca nu am ajuns in apogeul carierei :)) Sincer, cred ca societatea pune (sau mai degraba punea! ) prea mare presiune pe noi: sa ne comportam intr-un anumit fel, sa facem anumite lucruri. In conformitate cu varsta.
Dar daca varsta mea biologica nu este in conformitate cu cea psihologica? Sincer, eu nu ma simt prea diferita fata de acum 4-5 ani. Desigur, am mai evoluat, am invatat lucruri noi, nu mai sunt chiar asa de timida...insa in esenta sunt aceeasi persoana.
Eu cunosc prea putine femei care la 30 de ani au bifat toate astea: casatorie, copil, super job, maturitate, responsabilitate. Fiecare om are propriul ritm de dezvoltare. Nu inteleg ce ar trebui sa fac eu de la anu’, ca sa fiu “conform cerintelor”. Deci, sa imi intre bine in cap: de la anu’ nu mai sunt pustoiaca, voi fi o femeie in toata regula. De 30 de ani. Dar sincer, sincer, eu nu cred ca se va schimba nimic.
De ce trebuie sa existe bariera asta psihologica legata de varsta de 30 de ani? De ce naiba se vorbeste atat de mult despre femeia trecuta de 30? Foarte multi zic ca dupa 30 de ani viata nu mai e la fel, de aia ma intreb daca mai exista viata si dupa pragul asta. E mai mult o metafora, nu ma indoiesc ca exista :)) Colega mea Teo, care are 31 de ani, imi spune ca e chiar mai bine:)) O cred pe cuvant :)
Imi scria o fata la comentarii saptamana trecuta ca daca nu ar sti ca am 29 de ani, ar zice ca am 18. Hmmm... Nici nu stiu cum sa interpretez. E de bine? E de rau? As vrea intr-un fel sa ma regasesc in cei 30 de ani pe care urmeaza sa ii implinesc...dar ce sa fac daca eu ma simt mai tanara?! Pfff, atatea probleme existentiale :)))
Mai este careva pe aici in pragul varstei de 30 de ani? Pareri? Impresii?