De Valentine's Day, barbatii isi aduc aminte ca exista florarii, restaurante (nu doar pub-uri!) si isi ating maximul de tandrete cumparand un animal de plus de la o benzinarie, in drum spre casa. In schimbul acestor numerase dovezi de afectiune, toate inghesuite intr-o zi din an, ei cer ca in celelalte 364 de zile sa le declaram iubire si devotament si sa le demonstram ca numai ei exista in ochii nostri. Dar nu vad ca deja facem asta, de buna voie si nesilite de nimeni.
Din cand in cand, cel mult o data pe luna, se intampla sa-i zic iubitului meu sa duca gunoiul pentru ca eu am alta treaba, pregatesc masa de exemplu. De cele mai multe ori el nu zice nu, ci ca-l duce, dar mai incolo. Acest "mai incolo" este probabil un limbaj codat pentru a-si pastra imaginea nepatata, in cazul in care avem microfoane prin casa, dar eu il inteleg deja: inseamna "nu". Rareori el chiar executa ordinul, dar nu inainte sa bombane pentru ca nu ii place sa faca asta si oricum, galeata ar mai fi suportat doua-trei gunoaie inainte sa fie dusa. Adica il si obosesc degeaba!
Ce nu intelege este ca in rest, aproape zilnic, eu duc gunoiul. Si fac si mancare. Si spal si vasele. Si in fiecare zi ma trezesc mai dreveme decat el ca sa ma imbrac si sa ma machiez si sa imi aranjez parul astfel incat sa zambeasca atunci cand ma vede. Stiu ca se spune ca noi, femeile, ne aranjam pentru alte femei. Dar cred ca asta e adevarat numai pana la o varsta, dupa care o facem pentru noi insene si pentru ei, mai ales pentru ei. Pentru ca stim ca le place sa sa laude cu noi, sa defileze mandri cu noi de mana, ca si cum ar fi meritul lor ca nu suntem grase si neingrijite.
O data l-am rugat sa ma astepte cu ceva de mancare, o omleta, orice, pentru ca veneam obosita si nu mai aveam putere sa ridic nicio cratita. Cand am ajuns acasa, el era la computer si m-a intrebat: "Vrei sa-ti comand ceva?". Nu, Nu voiam sa imi comande nimic. Voiam sa fi fost Valentine's Day. Ca poate asa m-ar fi dus la un restaurant sau mi-ar fi facut afurisita aia de omleta.