"Daca ma plictisesc de ea?", "Daca gasesc una mai buna?", "Daca se va ingrasa?"... Cultura populara ne plictiseste cu reprezentarea barbatilor presati sa se insoare, incapabili sa se obisnuiasca cu ideea ca, in cel mai fericit caz, casatoria tine mai mult decat un credit imobiliar. El cade in genunchi pana la urma, cu inima indoita, doar pentru ca ea isi doreste asta: ce cliseu!
Original este sa vorbim despre temerile femeilor. Ei se gandesc ca se vor plictisi langa ele, dar noi sunt sigure ca vom ajunge sa-i evitam prin casa. Noi stim, cand spunem "Da", ca de fapt spunem "poate". Pentru ca nu credem ca un barbat ne poate intelege cu adevarat nici acum si cu atat mai putin nu va putea intelege ce simtim cand el inceteaza sa ne priveasca ca pe o femeie, ci ca pe o mama sau o colega de apartament.
Ei se gandesc ca peste ani nu le va mai placea sa faca dragoste cu noi, noi stim ca peste ani nici nu vor mai incerca sa ne satisfaca. Si nu ne vor mai spune nici ca suntem frumoase, nici ca ne iubesc, nici nu ne vor mai tine de mana. Si probabil ca intr-o zi vor avea mai mult chef sa flirteze cu o straina decat sa vina acasa si sa se uite la televizor cu noi. Poate si mai rau de atat. Ne placeau povetile cu "happily ever after" cand eram mici, dar acum stim ca sunt doar povesti.
Asa ca, pe cat de greu le e lor sa puna intrebarea, pe atat ne este si noua sa spunem "Da".