Eu nu am un deadline cand vine vorba de sani fermi si piele intinsa. Am senzatia ca asa o sa arat mereu si nu-mi place sa am gandesc ca, de fapt, timpul trece si... se vede. Ma intalnesc cu vecinii mei adolescenti si ma gandesc ca probabil par o colega de clasa a lor, ceea ce e probabil fals din moment ce pustanii imi vorbesc cu dumneavoastra si de cateva ori mi s-a oferit si un loc de stat jos in autobuz.
Cand aveam 13-14 ani nu ma simteam luata in serios si voiam sa fac mai repede 18 ani. Apoi am vrut sa treaca repede cativa ani ca sa termin studiile si sa muncesc mai repede (asta a fost cea mai mare tampenie!, sa-mi fac un credit ca sa-mi iau o casa (ba nu, asta a fost o tampenie si mai mare!) si apoi mi-am dorit sa treaca timpul ca sa am vechime la slujba, ca sa imi permit vacante mai scumpe si tot asa, am fost nerabdatoare mereu si n-am simtit ca de fapt exteriorul nu se mai potriveste cu interiorul.
Mi-au spus altii ca, treptat, n-ar fi rau sa renunt la pantalonii scurti si la tot felul de margele colorate care, desi arata haios la o pustoaica, dupa o anumita varsta te fac sa pari o bibliotecara virgina un pic nebuna. Eu singura nu mi-as fi dat seama nici ca trebuie sa-mi modific garderoba in timp, felul in care ma machiez si stilul de viata: trebuie sa tin si o dieta si sa fac si sport ca sa contracarez trecerea timpului. Pana si cremele se schimba, numai eu nu. Cel putin pe interior.
Cand e ziua ta, mereu te intreaba cineva: cum te simti la varsta asta? Eu de 15 ani incoace ma simt fix la fel. Tocmai asta e problema! Intr-o zi nu o sa ma mai recunosc in oglinda! :))