Care sunt cauzele care îl provoacă, ce simptome există, cum îl putem preveni și ce soluții există în acest sens
Care sunt cauzele cancerului de piele?
Pentru început, trebuie să menționez cele două tipuri principale de cancere cutanate: epitelioamele (bazocelular, spinocelular) și melanomul.
Epiteliomul bazocelular afectează în special zonele fotoexpuse cronic la soare iar cel spinocelular se localizează mai frecvent la nivelul buzelor. Melanomul malign este așa numita -black tumor- (tumora neagră) pentru că este de culoare închisă, brun-neagră cel mai frecvent.
Vara este asociată cu o expunerea crescută a radiațiile ultraviolete, de cele mai multe ori, din păcate, cu apariția arsurii solare, ce induce modificări în celulele pielii noastre, transmise cu fiecare replicare celulară, pană într-un moment în care poate fi posibilă apariția celulelor maligne de tip tumoră solidă. Expunerea la soare trebuie să fie judicioasă și controlată pentru a ne proteja pielea.
Cancerele cutanate apar în condițiile existenței unei predispoziții genetice, sau a asocierii factorilor externi, cel mai frecvent dintre aceștia este expunerea la radiațiile ultraviolete. Expunerea cumulativa și cronică crește riscul de apariția a epiteliomelor, iar expunerea intensă și intermitentă de tip arsură crește riscul de apariție pentru melanomul malign. Sunt descriși și alți factori externi precum substanțele carcinogene, arsurile chimice, leziuni preexistente (precum prezența a multe formațiuni melanocitare-alunițe) pentru melanom, etc.
Care sunt persoanele cu risc mai mare de a dobândi această maladie?
Dacă ne referim la melanomul malign, cel mai agresiv tip de cancer cutanat, da, există predispoziția genetică transmisă familial, iar prezența a unui număr foarte mare de leziuni melanocitare asociate (peste 100 nevi melanocitari crește riscul de 7 ori sau peste 5 nevi atipici crește riscul de 6.4 ori).
Fototipul cutanat tip II cu piele deschisă la culoare ce suferă frecvent arsură este și el un factor predispozant important. Expunerea intensă și intermitentă de tip arsură crește riscul de apariție pentru melanomul malign, iar expunerea cumulativă, cronică, în ani, crește riscul de apariție pentru epitelioame.
Cum debutează boala?
Prezența la nivelul tegumentului nostru a unei leziuni, de regulă nou apărută, ce evoluează în timp spre ulcerare, cu sangerare, descrie o tumoră de tip epiteliom bazocelular (ce apare adesea pe tegumentele expuse la soare) sau spinocelular (prezent în special a nivelul buzelor).
Melanomul, cel mai adesea, este o leziune cutanată închisa la culoare, brun-neagră, în 80% dintre cazuri aparută de novo pe tegumentul pacienților cu risc oncologic, evoluția fiind de la câțiva mm, trecând prin modificări de contur, culoare, formă, dimensiuni. În cele 20% dintre cazuri se dezvoltă din leziuni deja existențe ce suferă aceleași transformări descrise.
Care sunt simptomele care ar trebui să ne trimită imediat la medic?
Așa cum am menționat anterior, orice leziune nou apărută sau modificări ale leziunilor preexistente (creștere în dimensiuni, formă, contur, culoare), ideal incipiente, milimetrice și observabile privirii, până când acestea să fie ușor decelabile. Neglijate în timp, aceste leziuni se măresc important, ajumg să sângereze, să ulcereze, ceea ce traduc tumori avansate, cu șanse mai mici de supraviețuire pentru pacient, în urma terapie de specialitate.
Cum ne putem proteja sau mai degrabă, cum putem preveni cancerul de piele?
Prevenția pentru cancerul cutanat reprezintă în principal diagnostic precoce, responsabilizarea și conștientizarea este cea mai importantă atitudine. Pielea noastră trebuie supravegheată și monitorizată de către medicul specialist, cu fotografiere pe întreaga suprafațăcutanată, doar așa se pot compara imagini identice cu evoluție în timp, pentru a se decela modificările minime în timp, pentru a diagnostica precoce tumorile de stadiu incipient.
Un alt aspect important este evitarea expunerii la radiațiile ultraviolete în doze mari, pentru a preveni modificările celulare ce pot apărea în expunerea cronică sau acută de tip arsură, modificări care sunt ireversibile și conduc în timp la apariția leziunilor cutanate benigne, în marea majoritate, sau chiar a cancerelor cutanate.
Când ar trebui sa ne ingrijoreze forma sau apariția unei alunițe?
Orice leziune nou apărută, în mod special brun, brun-neagră, sau modificarea leziunilor deja exsitente pe tegumentul nostru, în sensul creșterii dimensiunilor, modificărilor de contur, formă sau culoare sunt semnale de alarmă și impun verificarea dermatoscopică rapidă cu instituirea terapiei corecte.
Astfel, controlul subiectiv, personal, cu vizualizarea și notarea acestor modificări în stadii incipiente, cât mai ales controlul dermatoscopic general, utilizând metodele de imagistică moderne, videodermatoscopia, rămân extrem de importante în diagnosticul acestui tip foarte agresiv de tumoră.
Este mai „safe” să le scoatem?
Rata de diagnostic al unui melanom este de 1/55000-200000 excizii, extrem de mică, iar din acest motiv este complet înlăturat termenul de excizii profilactice.
Așa cum am precizat, riscul de apariție al unui melanom pe o aluniță preexistentă este de20% (1 din 5 melanoame este dezvoltat pe leziuni preexistente).
Atitudinea corectă cu privire la excizii este de a fi tratate chirurgical doar leziunile maligne, leziunile suspecte sunt monitorizate imagistic pe termen scurt, pentru că modificările de activitate sunt rapid observabile în condițiile în care leziunea este un melanom, iar creșterea acestuia este extrem de mică și menținută în zona de siguranță. Monitorizarea prin fotografie corporala totală și inregistrările dermatoscopice de monitrizare sunt atitudinea corectă.
Cum le protejăm?
Protejarea leziunilor preexistente înseamnă, în fapt, responsabilizare. Tegumentul nu are voie să fie supraexpus la soare, sau să sufere arsură solară. Dar mai important este să fie supravegheate îndeaproape aceste leziuni, personal, subiectiv, prin inspecția întregii suprafețe cutanate de leziuni nou apărute sau notarea modificărilor leziunilor preexistente, modificări de formă, dimensiune, contur, suprafață, culoare.
Orice leziune nou apărută sau modificare a unei leziuni preexistente impun prezentarea la medicul specialist dermatolog, care trebuie să analizeze dermatoscopic leziunea pentru un diagnostic de certitudine sau stabilirea unei conduite de tratament.
Care sunt bolile pe care le pot ascunde/produce alunițele?
O singură patologie este grefată pe aceste lezini și aceea este melanomul malign. Melanomul malign cutanat este cel mai agresiv tip de cancer în general, iar șansa reală pentru vindecare este diagnosticul precoce, orice melanom diagnosticat de la debut se vindecă prin excizia chirurgicală corectă și completă.
Din păcate melanoamele maligne avansate au șanse reduse de supraviețuire chiar în condițiile terapiilor oncologice moderne, țintite, iar prevenția este în continuare cheia succesului în acest tip de cancer.