A fost descoperit un vaccin împotriva cancerului de piele. Cum acționează acesta împotriva melanomului


Până în prezent, vaccinul a fost testat pe șoareci, iar rezultatul s-a dovedit eficient în prevenirea dezvoltării melanomului. 

Tag-uri: #vaccin #melanom

Cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv spun că au descoperit un vaccin pentru melanom, cel mai agresiv tip de cancer de piele.

Războiul împotriva cancerului în general, și mai ales a melanomului, a luat amploare în ultimii ani printr-o varietate de modalități de tratament precum chirurgia, chimioterapia, radioterapia și imunoterapia.”, a declarat Ronit Satchi-Fainaro, președinte al Departamentului de Fiziologie și Farmacologie și șef al Laboratorului pentru Cercetarea Cancerului și Nanomedicinei din cadrul Facultății de Medicină a Universității din Tel Aviv.

Dar abordarea vaccinului, care s-a dovedit eficient împotriva diferitelor boli virale, nu s-a materializat încă împotriva cancerului ”, a spus ea. „În studiul nostru, am arătat că este posibilă producerea unui nano-vaccin eficient împotriva melanomului și sensibilizarea sistemului imunitar prin imunoterapie.

Satchi-Fainaro a lucrat împtrună cu prof. Helena Florindo de la Universitatea din Lisabona. 

Cercetarea are în prim plan o nano-particulă care constituie baza noului vaccin. Până în prezent, abordarea a fost testată și dovedită eficientă în prevenirea dezvoltării melanomului la șoareci și în tratarea tumorilor primare și a metastazelor care rezultă din melanom.

Melanomul este o forma de cancer de piele cu punct de plecare in melanocite, celule care produc pigmentul pielii,  localizate adanc in epiderm sau in alunitele de suprafata. Tumora malignă produsă prin multiplicarea anarhică  a melancocitelor, melanomul se poate dezvolta atât dintr-o aluniţă preexistentă (30% dintre cazuri) cât și de la nivelul unui tegument aparent sănătos.

Potrivit Fundației pentru Cancerul de Piele, se estimează că 192.310 de cazuri de melanom vor fi diagnosticate în Statele Unite în acest an. Majoritatea sunt negre sau maro, dar pot fi de asemenea de culoarea pielii, roz, roșii, violet, albastre sau albe.

Nu dorim să încurajăm oamenii să se bronzeze fără să le pese de consecințe dacă sunt vaccinați”, a avertizat Satchii-Fainaro. “Am luat în calcul două scenarii: unul de prevenire, destinat persoanelor care au deja un melanom primar care a fost extirpat, iar al doilea a presupus o intervenție în care șoarecii aveau deja melanoma și au fost tratați prin vaccinare și imunoterapie. În acest fel am demonstrat că vaccinul a crescut efectul imunoterapiei împotriva cancerului, oprind creșterea tumorii.

Mai exact, cercetătorii au folosit particule minuscule, cu dimensiunea de aproximativ 170 nanometri, realizate dintr-un polimer biodegradabil. În cadrul fiecărei particule, au „împachetat” două peptide - lanțuri scurte de aminoacizi care sunt exprimate în celulele melanomului. Au injectat apoi nano-particulele (sau „nano-vaccinurile”) pe un șoarece cu melanom.   Nano-particulele au stimulat sistemul imunitar al șoarecilor, iar celulele imune au reușit să identifice și să atace celulele care conțin celulele melanomului.   „Acest lucru a însemnat că, de acum înainte, sistemul imunitar al șoarecilor imunizați va ataca celulele melanomului dacă și când apar în corp”, a spus Satchi.

Cercetătorii au examinat apoi eficacitatea vaccinului în trei etape diferite.

 În primul rând, vaccinul a fost injectat la șoareci sănătoși, urmat de o injecție de celule de melanom. Vaccinul a prevenit boala.

 În al doilea rând, când tratamentele cu vaccin și imunoterapie au fost utilizate pentru a trata șoarecii infectați, tratamentul sinergic a întârziat în mod semnificativ evoluția bolii și a prelungit mult viața tuturor șoarecilor tratați.

 În cele din urmă, cercetătorii și-au validat abordarea asupra țesuturilor prelevate de la pacienții cu metastaze cerebrale de melanom. Acest lucru a sugerat că nano-vaccinul poate fi utilizat și pentru tratarea acelora.

 „Acest lucru a demonstrat că cele două peptide - HLA I și HLA II - pe care le-am integrat în nano-vaccinul nostru erau, într-adevăr, prezente la pacienți cu metastaze cerebrale cu melanom, ceea ce sugerează că vaccinul nostru va fi relevant și pentru acei pacienți în stadii avansate, și nu doar pentru cei cu melanom primar ”, a explicat Satchi-Fainaro.

Următoarea etapă este de a transfera platforma tehnologică unei companii care va îmbunătăți producția și o va fabrica, reproducând studiile cu produsul lor . Apoi, tratamentul cu nano-vaccin va continua studiile clinice.

Sursă foto: Istock

Vezi și: Profil de celebritate - Meryl Streep

related posts

Modifică setările cookies