Dacă am avut Covid-19, mai am nevoie de vaccin?


Imunitatea dobândită natural este suficientă sau pacienții care s-au recuperat în urmă infecției cu noul coronavirus trebuie să-și facă și vaccinul?


Recent, a făcut înconjurul lumii știrea conform căreia un vaccin anti-Covid, fabricat de Pfizer, poate fi soluția pentru terminarea pandemiei. 

Vaccinul se pare că este „eficient în proporție de 90%”, ceea ce ar însemna că o nouă stare de normalitate s-ar putea instaura după utilizarea lui la scară largă.

Până acum, de exemplu, Marea Britanie și-a securizat 30 de milioane de doze din acest vaccin, iar pe lista de priorități, conform oficialităților, vor fi cei care comportă cel mai mare risc de a dezvolta complicații majore în caz de infecție cu noul coronavirus. 

 

Dacă vaccinul se dovedește eficient, mai este nevoie de el în cazul în care ai fost deja infectat?

 

Conform The Guardian, până la ora actuală, studiile clinice s-au concentrat pe persoane care nu au fost expuse la coronavirus, ceea ce înseamnă că efectul vaccinului pe cei care au fost expuși este neclar. Cu toate acestea, din moment ce studiile sugerează că imunitatea la Covid poate dura doar câteva luni, experții recomandă vaccinarea chiar dacă ai avut și te-ai recuperat în urma infecției cu noul coronavirus. 

 

Profesorul Robin Shattock, de la Imperial College London, a declarat pentru the Guardian: ”Nivelul de imunitate dobândită în urma infecției pe cale naturală este de-a dreptul variabil, așa că unii oamenii prezintă un răspuns imun foarte puternic, ia alții  - un răspuns foarte slab. Vaccinul va susține răspunsul imun și, să sperăm, va oferi protecție pe timp mai îndelungat”.

 

Foto: Shutterstock

related posts

Modifică setările cookies