Nu ați făcut vaccinul antigripal? Ce metodă de prevenție mai există în caz de gripă


În plină epidemie de gripă, este necesar să știm ce trebuie să facem pentru a ne proteja și care este conduita corectă pentru a evita îmbolnăvirea sau, în cazul în care contactăm această afecțiune, pentru a minimaliza efectele.


Aveți un caz de gripă în familie sau la serviciu? Medicii recomandă ca toți cei care intră în contact cu persoana bolnavă să ia medicație antivirală. Chiar și în lipsa simptomelor, tratamentul este recomandat.

 Citește și: Este oficial! În România a fost declarată epidemie de gripă

Ce este gripa și care sunt simptomele ei?

Gripa este o infecție respiratorie cu virus, care circulă din luna octombrie până în aprilie. Afecțiunea debutează brusc, cu febră, obstrucție nazală, refuzul alimentației, de cele mai multe tuse seacă iritativă. De asemenea, atât de la copii cât și la adulți, pot apărea durerile de cap intense, dar și dureri musculare. 

Infecția cu virusul gripal se poate confirma prin teste rapide, pe baza probelor luate din mucoasa nazală. 

De ce este periculos virusul gripal

Virusul gripal are 8 secvențe genomice în structura lui.  Adica 8 segmente in informatia lui genetica. Prin comparatie, virusul HIV are doar două. Pentru că vorbim de 8 secvențe, acestea pot face combinații nenumărate între ele, care nu vor fi recunoscute de sistemul imunitar, de la an la an. Concret, vă veți îmbolnăvi și dacă v-ați vaccinat anul trecut ori ați trecut deja printr-un episod de gripă.

Ce tratament există pentru gripă?

Pentru gripă, există tratament medicamentos, care dă rezultate bune în aproximativ cinci zile. Tratamentul țintit cu medicamente antivirale este util pentru toți cei care au intrat în contact cu bolnavul, ca metodă de prevenție. 

În cazul celor care iau medicamentele în scop de preventie, tratamentul durează 10 zile.

Vaccinul antigripal, cui îi este recomandat și cum funcționează

Vaccinul antigripal este singura modalitate de a preveni infectarea cu virusul care provoacă gripă. Imunizarea este absolut necesară pentru gravide, copii și persoane peste 65 de ani, dar și pentru toți cei care suferă de orice boală cronică.

Persoanele cu risc maxim în caz de gripă sunt cele care suferă de hipertensiune, diabet, depuneri de colesterol în vase, accident vascular în antecedente și orice afecțiune cronică cardio-vasculară.

Cum funcționează vaccinul

Limfocitele B și T din sânge sunt componente ale sistemului imunitar, au viață lungă și memorie. Acestea păstreaza amintirea primul contact cu un virus și vor fi capabile să intre în acțiune rapid și eficient. Vaccinul antigripal, care conține virusul omorât, asigură această primă întâlnire cu sistemul imunitar. Boala nu va apărea, însă limfocitele B și T vor fi pregătite, în caz de contact cu virusul viu, și vor lupta fără să apară simptome deranjante. În cazul vaccinării, această memorie imunitară durează cât tot sezonul anual de gripă. 

Vaccinul antigripal se produce în fiecare an în cantitate limitată pentru că nu mai este valabil de la un an la altul. Perioada recomandată de vaccinare este în luna octombrie, la debutul sezonului gripei.  

Foto: Getty

 Vezi și: Aflăm totul despre vaccinul antigripal de la Ana Culcer


related posts

Modifică setările cookies