1. Cizmele retro
Du-te inapoi in timp, in anii ‘ 70, si poarta cizme de inspiratie retro. Avantajul este ca sunt foarte comode si completeaza perfect orice tinuta. Asorteaza-le cu rochii care sa le puna in valoare sau cu trench-uri care iti accentueaza talia.
2. Ochelarii de soare rotunzi
Chiar daca a trecut vara, nu pune ochelarii de soare la naftalina. Sunt un accesoriu care poate fi purtat in orice sezon, asa ca profita de asta si da-le tinutelor tale un aer misterios. Toamna aceasta, continua trendul ochelarilor rotunzi, asa ca daca nu ti-ai cumparat inca o pereche, acum e momentul!
3. Puloverele largi
In aceasta toamna, confortul este pe primul loc. Puloverele largi te ajuta sa il obtii, sunt foarte cool si pot fi purtate atat la colanti si la blugi, cat si la rochii si fuste, daca le accesorizezi cu o curea in talie. Culorile vedeta ale sezonului sunt nude-ul, navy-ul si griul, insa pentru o tinuta mai indrazneata poti opta pentru nuante tari de rosu sau verde.
4. Posetele supradimensionate
In aceasta toamna, fa loc in poseta ta pentru toate lucrurile din lume! Trendul iti permite, asa ca poti alege o poseta supradimensionata, care sa te ajute sa ai la indemana farduri, umbrela, telefon, portmoneu, agenda... si nu are rost sa mergem mai departe cu insiruirea, pentru ca sigur te descurci sa o umpli pe loc inainte sa iesi din casa.
5. Jachetele military
Nu este o noutate in tendintele de fashion, ci este un articol vestimentar care ramane in moda inca un sezon. Jachetele cu randuri duble de nasturi, obligatoriu aurii, nu trebuie sa-ti lipseasca din garderoba in acest sezon. Daca nu vrei totusi sa arati ca un militar din armata, rezuma-te la un singur obiect vestimentar in acest ton.
6. Rochiile inspirate de anii ‘40
Retro, retro si iar retro! Rochiile din anii ’40 revin, dar inainte sa dai fuga prin magazine, arunca o privire prin garderoba bunicii. Se cauta rochii pana la genunchi, cu talia bine marcata. Uni, cu imprimeuri, cu aplicatii de dantela sau in culor care contrasteaza, varietatea propusa de designeri e mare. Tips: poarta-le obligatoriu cu tocuri inalte!
7. Pantalonii masculini
Liniile masculine se poarta in aceasta toamna, insa ai grija sa nu exagerezi. Poarta un singur element masculin, pe care sa il combini cu articole vestimentare diafane. Alege camasi din matase purtate in pantaloni sau bluze in culori tari. Poarta pantalonii masculini atat cu tocuri, cat si cu balerini si accesorizeaza-i cu bijuterii masive.
Completeaza lista must have-urilor din aceasta toamna! Scrie-ne la rubrica de comentarii pe ce articole vestimentare ai pus ochii la acest inceput de sezon!