Balcanii au devenit cool. Zona a fost mai puțin promovată decât altele, dar oamenii care au ajuns aici au fost cuceriți de natură, de istorie, de cultură, așa că au dat mai departe poveștile despre farmecul peninsulei. Iar dacă și pe tine te tentează ideea de vacanta in Balcani, în rândurile de mai jos vei descoperi 8 dintre destinațiile de neratat aici.
Mostar, Bosnia & Herzegovina
Vechiul Pod din Mostar se numără printre cele mai importante dovezi ale controlului otoman, o capodoperă arhitecturală care se întinde peste râul Neretva și care a fost construită de turci în 1558. Chiar dacă orașul a fost afectat serios în timpul Războiului Bosniac de la începutul anilor ’90, s-au strâns fonduri pentru ca Mostarul să fie refăcut, iar astăzi este una dintre principalele destinații turistice ale țării. Dacă ai drum pe aici, nu rata nici impresionantul Blagaj, situat la mai puțin de jumătate de oră de mers cu mașina de Mostar, un sătuc înconjurat de munți și cascade.
Parcul Național Durmitor, Muntenegru
Nu te-ai gândit până acum la o vacanță în Muntenegru? Nu-i nimic, vei începe acum, pentru această țară micuță are o mulțime de comori de oferit. Printre ele se numără și Parcul Național Durmitor, situat în zona de nord-vest, înconjurat de râurile Piva și Tara. Durmitor este una dintre cele mai frumoase regiuni ale Muntenegrului, un parc imens, plin de păduri, munți, canioane spectaculoase, râuri și lacuri glaciare.
Kotor, Muntenegru
Mai zăbovim puțin în Muntenegru, pentru că, dacă tot te-am adus aici, nu te lăsăm să pleci până nu dai o fugă și în Kotor. Orașul a început să devină popular chiar și în rândul celebrităților (anul trecut, Adriana Lima, supermodelul Victoria’s Secret, ne-a demonstrat prin pozele de vacanță că poate fi cel mai bun ambasador al Kotorului) și asta pentru că are nenumărate frumuseți de oferit : peisaje naturale care îți taie răsuflarea, cu munţi şi ape (în Golful Kotor o să îţi umpli Instagramul), un port cunoscut pentru fortificaţiile sale medievale, dar şi un mix cultural aparte, având în vedere că, de-a lungul timpului, oraşul a fost condus de mai multe popoare (veneţieni, otomani, habsburgi). Iar dacă ajungi aici, adună-ţi toată energia şi urcă treptele spre Castelul San Giovanni, la o altitudine de 1 200 de metri: priveliştea merită tot efortul din lume!
Pentru celelalte destinații minunate citește mai multe pe Alist