) Vedetele din România care au trecut prin depresie au un mesaj pentru tine | Perfecte.ro

Vedetele din România care au trecut prin depresie au un mesaj pentru tine


Andreea Marin, actorul Marius Manole, Andreea Raicu, actrița Nuami Dinescu, scriitoarea Petronela Rotar, jurnalista Elena Lasconi sunt doar câteva dintre personalitățile care au trecut prin episoade de depresie.


Fiecare are o poveste, dar mai ales o povață pentru toți cei care se confruntă cu această boală care își alege „victimele” după algoritmi necunoscuți. 

Nu există un tipar al pacientului cu depresie. Se pare că, într-adevăr, sunt mai afectate femeile, dar bărbații fac episoade mai urâte și sunt un pic mai greu de tratat”, explică medicul psihiatru Mihai Bran.

Specialiștii spun că putem intra în depresie din senin, în urma unui eveniment nefericit, din cauza unor tratamente medicamentoase, pentru că obișnim să consumăm substanțe interzise ori din cauza unei boli autoimune. „Felul în care ajungi la destinația depresie, pentru fiecare este foarte particular”, susține psihitorapeutul Mugur Ciumăgeanu, el însuși fost pacient suferind de depresie.

„Sunt Andreea Raicu și acum mă bucur că pot vorbi detașat despre perioada în care aveam depresie”. „Sunt Marius Manole și am trecut prin asta, am trecut prin depresie, nu m-a ocolit. Da, sunt Marius Manole și am suferit de depresie”, spun cei doi în podcastul Depresia Doare Fizic de pe Pacientul 2.0.

Citește poveștile celor care au suferit de depresie pe www.danbrumar.ro!

a mai scris și

Modifică setările cookies