Blocajul în carieră, uşor de depăşit. Paşii de urmat


Pe parcursul unei cariere se întâmplă uneori ca lucrurile să nu mai meargă aşa cum ne dorim, indiferent dacă suntem angajat, angajator sau lucrăm pe cont propriu.


Blocajul în carieră induce sentimentul că batem pasul pe loc şi nu mai putem progresa, iar o schimbare pozitivă n-are de unde să vină, orice am face. Inevitabil, la nivel mental se instalează depresia, care se poate transforma chiar în panică. 

Ieşirea din această stare de blocaj nu e uşor de găsit, dar pentru început puteţi urma paşii de mai jos. Rezultatul final poate fi recăpătarea motivaţiei pierdute, creşterea gradului de încredere în sine ori găsirea unui alt job, mai pe placul vostru.

Pasul 1: Chiar dacă nu îţi place ideea şi orgoliul e la cote înalte, acceptă faptul că te confrunţi cu un blocaj în carieră. Negarea nu duce decât la prelungirea neplăcerilor.

Pasul 2: Evident, există şi un motiv principal pentru care cariera voastră e într-un punct mort. Găsiţi-l!

Pasul 3: Identifică persoanele pozitive din jurul tău (familie, prieteni, colegi) şi petrece cât mai mult timp în preajma lor. 

Pasul 4: Dacă apropiaţii nu sunt de ajuns, apelează cu încredere la un profesionist, un sfătuitor specializat în asemenea dezbateri delicate.

Pasul 5: Gândeşte-te la calităţile şi valorile pe care le ai, sunt puncte tari care îţi pot readuce energia pierdută.

Pasul 6: Fă lucruri concrete şi măsurabile în fiecare zi. De asemenea, stabileşte obiective pe termen scurt (o lună, două, trei), care să te ţină în priză.

Pasul 7: Uită puţin de muncă şi de familie şi găseşte ceva timp doar pentru tine şi pentru micile plăceri pe care ţi le refuzi de obicei (un hobby, o mâncare bună etc). E cel mai greu pas, dar merită încercat.

related posts

Modifică setările cookies