Deja mamă a doi copii, Dimitty Bonnet (28 de ani, din New South Wales, Australia) nu mai avea de gând să facă un al treilea. A fost complet luată prin surprindere când a simțit brusc nevoia să împingă, în timp ce făcea duș, prinzând capul bebelușului între picioare.
Dimitty și soțul ei, Jason (42 de ani) - care sunt părinții lui Nate (5 ani) și Darci (3 ani) - aveau impresia că familia lor este completă și nu mai aveau de gând să facă alți copii.
Pe tot parcursul sarcinii, Dimitty a avut menstruație normală și chiar cu câteva săptămâni înainte să nască făcuse un test de sarcină, al cărui rezultat a ieșit negativ.
În momentul nașterii, soțul era în pat. Când s-a auzit strigat, acesta s-a repezit în baie și a găsit-o pe tânără acoperită de sânge și ținând în brațe un bebeluș.
”Toată viața, am avut fluctuații de greutate, așa că nu m-am gândit că e ceva în neregulă când m-am îngrășat câteva kilograme.
Cu o luna înainte să nasc, am zburat cu avionul și chiar am făcut o radiografie, după o accidentare la rugby, cu șase săptămâni în urmă. Absolut nimic nu mă anunța că sunt însărcinată.
Cu o seară înainte să nasc, m-am simțit un pic rău. Mă durea un pic stomacul, așa că m-am culcat mai devreme. Când m-am trezit, aveam senzația că trebuie să merg la toaletă, dar nu puteam. M-am gândit să fac un duș. Soțul meu încă dormea. La un moment dat, am simțit nevoia să împing și următorul lucru pe care mi-l amintesc este că țineam capul bebelușului între picioare”.
Foto: Dimitty Bonnett/SWNS