Tratamentul timpuriu previne complicatiile ulterioare!
Deoarece medicamentele antidiabetice (suflamidele, biguanidele) sunt contraindicate in sarcina, discuta cu medicul tau pentru a-ti gasi un tratament alternativ.
In diabet, nivelul crescut de glucoza din sange determina modificari variate la nivelul ochilor, inimii, rinichilor, vaselor de sange. Exista riscul ca unele dintre acestea sa se agraveze in timpul sarcinii, de aceea este important sa fie tratate inainte de a ramane insarcinata.
Mentinerea glicemiei in limite acceptabile reprezinta obiectivul tratamentului in diabet. Asigura-te de eficienta acestuia inainte de a te hotari sa ramai insarcinata.. Daca iei insulina, ai grija sa iti administrezi la timp dozele recomandate.
Care sunt riscurile pentru copil?
- inca din prima luna de sarcina are loc formarea tubului neural. Un nivel anormal de zahar creste riscul de aparitie a malformatiilor la nivelul creierului sau maduvei spinarii.
- lichidul amniotic in exces (hidramnios), prezentarile anormale la nastere, greutatea exagerata a copilului sunt riscuri ale mentinerii hiperglicemiei si pe parcursul sarcinii
Adopta un regim de viata sanatos!
Mentine o dieta adecvata. Pe langa tratamentul medicamentos, in diabet se recomanda si o alimentatie hipoglucidica. Sigur iti pui problema cum se va combina o dieta stricta cu nevoile specifice sarcinii.
Inca dinainte de a ramane insarcinata, axeaza-te pe fructe, legume si cereale integrale care iti vor asigura aportul necesar de elemente nutritive. Chiar cu cateva luni inainte de conceptie poti lua zilnic vitamine prenatale pentru a-ti intari organismul.
Nu ezita sa apelezi la un nutritionist care iti poate indica diete potrivite si pentru tine, si pentru viitorul bebelus din burtica. Nu consuma alcool, evita fumatul si odihneste-te cat mai mult: stresul creste nivelul glicemiei.
Fii activa! Fa sport cel putin 30 de minute de mai multe ori pe saptamana. Activitatea fizica moderata scade nivelul de glucoza si, implicit, nivelul de insulina.
Totusi, nu exagera nu sportul daca iei insulina, deoarece nivelul de glucoza va scadea mai mult decat este necesar. Incepe cu exercitii usoare si creste-le gradual ca intensitate, asa incat organismul sa aiba timp sa se obisnuiasca.
Pregatirile pentru o sarcina nu incep in momentul in care ramai insarcinata, ci cu cateva luni inainte. Pentru ca si tu, si bebelusul tau sa depasiti cu bine neplacerile si riscurile pe care le implica diabetul, planifica-ti momentul conceptiei in functie de recomandarile medicale.
Sarcina, privita ca o suprasolicitare a organismului, devine astfel un factor de stres. Este de preferat sa amani acum problemele, pentru a avea la momentul potrivit un bebelus sanatos.