Rihanna face parte din categoria celor mai bine îmbrăcate vedete, dovadă fiind aparițiile sale impecabile în nenumărate rânduri. Stilul său nonconformist a cucerit lumea, aceasta devenind “regina aparițiilor extravagante”. În ciuda faptului că unele dintre ținutele sale au fost ironizate pe internet, diva nu s-a lăsat păgubașă și a continuat să ne încânte cu outfituri din ce în ce mai controversate.
Să aruncăm o privire asupra celor mai bune look-uri!
Riri este cunoscută pentru faptul că ia foarte în serios tematicile Met Gala, acordând atenție fiecărui detaliu. Spre exemplu, tema evenimentului de anul trecut a fost “Hainele de duminică”, o aluzie la expoziția “Trupuri paradisiace: Moda şi Imaginaţia catolică”, când diva și-a făcut apariția pe covorul roșu într-un diader papal ornamentat, marca John Galliano, asortat cu mitră papală purtată pe cap, conform Cosmopolitan.
Citește și: Rihanna nu mai arată așa! Ce schimbare de look și-a făcut vedeta
Regina Met Gala a surprins și în anul 2016, când tema evenimentului a fost ”Rei Kawakubo/Comme des Garçons: Art of the In-Between”, generând cele mai multe menționări pe rețelele de socializare. Artista a optat pentru o rochie florală supradimensionată, realizată manual.
Rihanna - regina balului
Nu putem să nu amintim faimoasa rochie galbenă cu trenă uriașă și blană de vulpe, marca Gui Pei Couture. Rochia a fost lucrată manual de către designerul chinez timp de 2 ani și a cântărit aproape 25 de kilograme.
La ceremonia Council of Fashion Designers of America Awards, Rihanna a oferit o apariție de neuitat, purtând o rochie transparentă care i-a pus în evidență silueta de invidiat. Rochia a fost realizată de Adam Selman și a fost acoperită cu 216 000 cristale Swarovski.
Simțul artistic al Rihannei a evoluat enorm de-a lungul timpului datorită faptului că și-a asumat riscuri, declarând că nu s-a îndoit niciodată de alegerile făcute.
We found love in a hopeless place, iar acest loc este garderoba Rihannei.
Vezi și: Profil de celebritate - Jeniffer Lopez