Cele mai multe sfaturi de frumusete vin pentru doamnele si domnisoarele care au par lung, dar noi vrem sa iti dam cateva idei pentru a arata de milioane chiar daca nu ai suvitele lui Rapunzel. Cand vine vorba despre tunsorile scurte, problema nu consta in alegerea unui stil potrivit, ci in coafarea parului.
Nu vrei sa apari mereu cu acelasi look, asa ca iti venim in ajutor cu o serie de sfaturi de styling, care sa te ajute sa dai un plus de personalitate parului tau.
Fie ca ai o fire mai romantica sau iti plac coafurile indraznete si rebele, exista cate un mod de a-ti aranja parul in functie de caracter sau ocazie. Iata cateva sugestii.
1. Textura si stil
Carey Mulligan prefera sa ofere textura parului ei scurt. Actrita din "Drive" opteaza pentru coafuri casual, in care sa nu altereze foarte mult modul natural in care i se asaza parul.
Poti arata si tu ca ea daca imediat dupa ce iesi de la dus iti ciufulesti parul si aplici o crema Wella Texture Touch. Pentru a obtine parul lui Carey ai nevoie de o perie obisnuita, cu ajutorul careia sa-ti ondulezi suvitele in momentul in care le usuci.
Aplica putin ceara pe varful degetelor, adu-ti breotnul pe frunte si ciufuleste-l putin. Restul parului asaza-l cu grija dupa ureche.
2. Eleganta
Ginnifer Goodwin, cunoscuta publicului datorita rolului din "Big Love", are o tunsoare de tip pixie, pe care o stilizeaza de fiecare data cu eleganta.
Daca vrei sa arati ca ea, sterge-ti parul cu prosopul imediat dupa ce iesi din baie. Aplica putina spuma pe suvitele umede si fa-ti carare pe o parte. Usuca parul cu feonul la o putere redusa si ghideaza suvitele rebele cu ajutorul degetelor. La final aplica putin fixativ.
3. Suvite rebele
Jessica Stroup este o tanara actrita indrazneata careia nu ii place sa faca prea multe compromisuri cand vine vorba despre aranjarea parului. Vedeta din "90210" se joaca mereu cu stilurile si isi schimba in permenanta coafura. Daca vrei sa ai un bob rebel ca al ei, trebuie sa achizitionezi un spray pentru volum cu keratina de la Kune. Aplica-l imediat dupa ce iesi din dus si usuca-l stand cu capul in jos.
De indata ce observi ca suvitele nu mai sunt umede, foloseste un ondulator, avand grija ca buclele sa nu iasa tocmai perfecte. Dupa ce ai terminat, lasa din nou capul in jos, ciufuleste-te putin si apoi finiseaza look-ul adaugand putin fixativ.
4. Androgin
Daca esti o persoana indrazneata, careia nu ii este teama sa atraga atentia celor din jurul ei, poti incerca sa-ti coafezi parul scurt pe spate, intr-un stil usor masculin. Tot Jessica Stroup a incercat aceasta coafura, iar rezultatele au fost de senzatie.
Daca vrei sa arati ca ea, imediat dupa ce iesi din baie aplica spuma pe parul umed si piaptana-l pe spate. De vreme ce iti doresti o coafura pe spate, extrem de dreapta, cu aspect usor umed, nu folosi feonul. Prinde mai multe suvite de par din mijloc, rasuceste-le putin si prinde-le in spate cu ajutorul unor agrafe. Piaptana tot restul parului pe spate si da-l dupa ureche, iar daca este suficient de lung, prinde-l cu un elastic.
Nu in ultimul rand, foloseste un spray de fixare si stralucire de la label.m.
5. Rock chic
Cand vine vorba despre schimbari de stil, Rihanna ar putea fi incoronata drept regina coafurilor indraznete. In perioada in care avea parul de cativa centimetri, Rihanna si-a ras partea laterala si a preferat sa-si aduca suvitele mai lungi inspre frunte.
Ce-i drept, ai nevoie de ceva curaj pentru a adopta o astfel de coafura. Daca indranesti sa te aranjezi astfel, atunci ai nevoie de spray pentru volum, pe care trebuie sa il aplici dupa dus, pe parul umed. Mai apoi, trebuie sa iti usuci parul, aducandu-l cu peria inspre frunte.
Pentru a finisa look-ul ai nevoie de o placa performanta, care sa netezeasca foarte bine firele rebele. Nu uita sa aplici un spray de protectie si sa adaugi fixativ la final.