Chiar dacă Rusia primește sancțiuni peste sancțiuni și toată planeta condamnă gestul lui Vladimir Putin, liderul de la Kremlin nu face niciun pas înapoi și pare că vrea cu orice preț să cucerească țara vecină.
Zilele trecute, inclusive Simona Halep a vorbit despre războiul din Ucraina, dar și despre situația în care se află acum sportivii din Rusia, despre care ea spune că nu au nicio vină în acest conflict.
„E dramatic, e ceva ce nu mi-am putut imagina vreodată că o să se întâmple. Săracii oameni, cei care sunt în cauză... Este foarte, foarte greu. Eu sper totuşi să se termine cât mai repede şi să nu fie alte victime. Am această teamă, pentru că niciodată nu ştii ce se poate întâmpla. Dar trebuie să gândim totuşi cât se poate de pozitiv şi să trăim ziua de astăzi. Mi se pare dramatic tot ce se întâmplă. Îmi pare foarte rău pentru ceea ce trăiesc ei acum. Nu cred că trebuie să-i judecăm pe sportivii ruși. Nu cred că au ceva în comun în afară de faptul că sunt din acea ţară. E greu să spun eu ceva. Probabil o să se decidă mult mai multe chestii în perioada următoare, dar ei nu au nicio vină. Mi-e un pic milă de sentimentele pe care ei le trăiesc acum, pentru că nu e uşor să ţi se ia steagul din faţa numelui când joci un sport individual şi un sport destul de curat”, a spus Simona Halep pentru un post TV de sport.
Vezi și: Ne dăm în cărți - invitată: Roxen