A făcut-o și pe-asta! Andreea Marin a fost copilot pe o mașină de curse!


Zâna a îmbrăcat costumul de automobilist și l-a secondat pe campionul Mihai Leu.


Pentru cei obișnuiți s-o vadă doar aranjată, stilată sau în haine de gală, această nouă ipostază ar putea părea forțată. Dar să ne amintim că, în urmă cu 20 de ani, Andreea Marin a escaladat vulcanul Kilimanjaro și a devenit prima jurnalistă din România care a urcat pe Uhuru Peak. Ori, în calitate de ambassador UNICEF, a fost în taberele de refugiați din Niger și, mai recent, cele de la granița României cu Ucraina.

Așa că s-o vedem pe Andreea Marin în costum de automobilist e doar încă una dintre multiplele sale fațete de femeie curajoasă, care este deschisă oricărei provocări și care nu se ferește să experimenteze emoții noi. Iar adrenalina resimțită pe circuitul de testări de la Academia Titi Aur, din postura de copilot al campionului Mihai Leu, a meritat fiecare secundă.

„Ce experiență! Cu Mihai Leu la volan și o asemenea mașină de curse, toate temerile mele au dispărut, a spus Andreea, imediat după cursă. „Mi s-a strâns sufletul de emoție când am urcat și motorul a scos primul zgomot? Da, pentru că nu știam la ce să mă aștept. Dar a durat maxim un minut până să îndrăznesc să cer mai mult!“, a mai spus ea entuziasmată.

„E o trăire specială. Adrenalina e parte din viața mea, dar nu mă arunc niciodată într-o poveste fără să fiu responsabilă, întreb, aflu, respect regulile, prețuiesc viața și vreau să trăiesc frumos, pentru cei dragi mie. Campionul nostru, negreșit, știe ce face, îi mulțumesc și îi țin pumnii pentru competițiile ce îl așteaptă!“, și-a încheiat Andreea Marin mesajul postat pe Instagram, alături de câteva cadre de pe circuitul Academiei Titi Aur.

FOTO: Instagram

  • A făcut-o și pe-asta! Andreea Marin a fost copilot pe o mașină de curse!

related posts

Modifică setările cookies