Adele și logodnicul Rich Paul au ales numele copilului: „Îmi doresc foarte mult”. Cei doi sunt gata pentru marele pas


Adele și Rich Paul, logodnicul artistei, sunt gata pentru a-și duce relația la un nou nivel. După ce au făcut pasul cel mare și s-au logodit, aceștia și-au încântat fanii cu o nouă veste, fiind vorba de o posibilă sarcină a solistei.


Adele și Rich Paul și-au asumat public relația în urmă cu doi ani, după ce, preț de câteva luni, s-au ferit de ochii publicului. Deși sunt extrem de discreți în ceea ce privește povestea lor de dragoste, Adele a mărturisit că își dorește să mai aibă un copil.

Vestea cea mare a fost dată chiar în timpul unei emisiuni, când Adele a început să stea de vorbă cu o fană însărcinată, care era indecisă în ceea ce privește alegerea numelui bebelușului. Adele i-a recunoscut fanei că își notează numele care îi plac, pentru a se putea decide atunci când va fi momentul.

„Îmi doresc foarte mult să fiu din nou mamă în curând, așa că, de fiecare dată când văd un nume care îmi place, îl notez în telefon”.

Recent, Adele a anunțat sexul unui bebeluș, într-un mod inedit, în fața a 4.000 de persoane. Doi viitori părinți, aflați în public la unul dintre concertele sale, au întrebat-o dacă poate dezvălui sexul copilului, chiar pe scenă. Aceasta a acceptat propunerea imediat și a anunțat că cei doi vor fi părinții unui băiat: „Am fost atât de onorată să fac asta. A fost atât de drăguț”. 

Adele a mărturisit de mai mult timp că își dorește să mai aibă un copil, deoarece nu este doar o artistă desăvârșită, ci și femeie care iubește să aibă o familie: „Cu siguranță îmi doresc mai mulți copii. Sunt o gospodină, iar o viață stabilă mă ajută cu muzica mea”.

Sursa foto: Getty Images

  • Adele și logodnicul Rich Paul au ales numele copilului: „Îmi doresc foarte mult”. Cei doi sunt gata pentru marele pas

related posts

Modifică setările cookies