Andreea Marin, una dintre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare TV din showbiz-ul autohton, se bucură din plin de viață, mai ales de când și-a găsit fericirea în brațele lui Adrian Brâncoveanu.
Fiica sa, Violeta, îi aduce mereu mândrie în suflet, iar relația dintre cele două este mai bună pe zi ce trece. În cadrul unui interviu pentru viva.ro. fosta prezentatoare TV a vorbit despre abordarea subiectelor tabu cu Violeta, lucru pe care aparent nu se ferește să îl facă.
„Nu trebuie să existe tabuuri, sunt deschisă să vorbim despre subiecte care îi pot influența viața, este chiar necesar. Eu nu am avut-o pe mama alături de mine când aveam mai mare nevoie de ea, s-a stins când aveam 9 ani, și mi-au lipsit enorm dialogurile cu ea. Caut să umplu golurile pentru fiica mea, atât cât îmi stă în putere. Iubirea mea pentru ea depășește orice obstacol, ea e inima mea”, a declarat Andreea Marin pentru sursa menționată anterior.
Perioada adolescenței este, fără îndoială, una dificilă pentru mulți părinți, dar nu și pentru Andreea Marin! Vedeta mărturisește că, în timpul acestor schimbări, toți părinții ar trebui să fie dispuși să comunice și să aibă răbdarea necesară.
„Cu întrebări mai cu seamă, cu nedumeriri inerente, cu încercarea de descoperire a propriei identități, dar nu am uitat că și eu am fost la vârsta adolescenței, iau în calcul și schimbările în timp ale noilor generații, ca părinte am multe de învățat și comunicarea e esențială, recunosc. Nu ai voie, ca părinte, sa obosești să înveți și să comunici, cu răbdare și înțelegere, cu copilul tău”, a mai spus vedeta pentru sursa amintită.
Sursă foto: Arhiva PRO TV